Geneza – cap. 6:1-8

1. 1. Corupţia rasei (6:1-8)

Detaliile acestei secţiuni au fost subiectul dezbaterilor fără sfârşit, deseori lăsând ceea ce este evident neatins. Trebuie reamintit că acesta este parte din tôl^edôt care începe în 5:1. Indiferent ce părere adoptă cineva cu privire la detalii, este clar că aceste versete arată starea rea în care a ajuns rasa umană şi moartea era pedeapsa ei continuă.

6:1-4 – Mulţi au sugerat că „fiii lui Dumnezeu” erau linia neprihănită a lui Set şi „fetele oamenilor„ erau Cainiţii. Dar aceasta nu face dreptate terminologiei sau contextului. Alţii au văzut „fiii lui Dumnezeu” ca îngerii (ca în Iov 1:6) care au coabitat cu femei de pe pământ. Oricum aceasta intră în conflict cu Matei 22:30.

Incidentul este unul de încredere în sine, cel mândru depăşeşte limitele. Aici aceasta se aplică la „fiii lui Dumnezeu”, o mulţime puternică, plină de plăceri care urmăreşte faimă şi fertilitate. Probabil ei erau conducători puternici care erau controlaţi (locuiţi) de îngeri căzuţi. Se poate întâmpla că îngerii căzuţi şi-a părăsit locurile de locuit şi au locuit în trupurile despoţilor şi războinicilor umani, cei puternici ai pământului.

Se ştie din Ezechiel 28:11-19 şi Daniel 10:13 că marii împăraţi ai pământului aveau „căpetenii” care domneau în spatele lor – puterea lor este demonică. Nu este nici o surpriză în faptul că în literatura Ugarită (ca şi în literatura altor naţiuni), regii sunt descrişi ca divini, sem-divini sau sem-zei. Păgânii se închinau acestor lideri mari. Multe tradiţii mitologice îi descriu ca fiind urmaşii dumnezeilor înşişi. De fapt bnۥlm („fiii lui Dumnezeu”) în Ugarită este folosit atât pentru membri panteonului cât şi pentru marii împăraţi ai pământului. În legenda Ugarită a Răsăritului, dumnezeul principal al panteonului, El, a sedus femei umane. Această unire a lui dumnezeu cu femeile umane a produs Šḥr („Răsărit”) şi Šlm („Amurg”) care se pare că au ajuns să fie zeiţele care îl reprezentau pe Venus. Deci pentru păgâni, dumnezeii îşi aveau originea lor în copulaţia dintre dumnezei şi oameni. Orice individ supra-uman dintr-un mit sau din vreo mitologie sau vreun gigant ar sugera păgânilor că au origine divină.

Deci, Geneza 6:1-4 descrie cât de coruptă a ajuns lumea atunci când violenţa a fost dominantă. El este de asemenea o polemică împotriva credinţei păgâne că uriaşii („Nefilim„ („copiii lui Anac” în TRC), vezi Numeri 13:32-33) şi „oameni cu nume” (Geneza 6:4) erau de origine divină şi că nemurirea era atinsă prin imoralitate. Cultul Canaanit (şi mare parte din culturile Orientului Apropiat antic) includ ritualuri ale fertilităţii care implică magie rezonantă, bazată pe presupunerea că oamenii sunt afectaţi în mod supranatural printr-un obiect care îi reprezintă pe ei. Israel a fost avertizat să se opună acestuia pentru că acesta era complet corupt şi eronat.

Deci, pasajul respinge credinţele păgâne declarând adevărul. „Fiii lui Dumnezeu” nu erau divini; ei erau controlaţi de demoni. Căsătoria lor cu atâtea femei cu câte au vrut (probabil aici este originea haremurilor) se făcea pentru a-şi satisface instinctele de bază. Ei erau dor un alt ordin inferior al creaţiei, cu toate că erau tari şi influenţaţi de demoni. „Copii” din aceste căsătorii, în ciuda ideilor păgâne, nu erau regi-zei. Cu toate că erau „vitejii care au fost în vechime” şi „oameni cu nume”, ei erau carne şi ei mureau, la vremea potrivită, ca oricare din membri rasei umane. Când Dumnezeu a judecat lumea – cum era pe punctul să o facă – nici un uriaş, nici o divinitate, nici o fiinţă umană nu a avut nici o putere împotriva Lui. Dumnezeu pur şi simplu numără zilele cuiva şi îi aduce sfârşitul.

6:5-8 – Cuvântul Domnului în legătură cu rasa umană este plin de patos. „răutatea omului era mare” şi „toate întocmirile gândurilor din inima lui (mai bine „plan”, yēṣer) erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” în mod continuu (vezi 8:21, „întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui”). Dumnezeu l-a făcut pe om după un plan (yāsar, „a forma după un plan”; 2:7), dar omul a luat aceea capacitate dată lui şi a produs altul, singur. Există o afirmaţie tare şi stranie cu privire la păcatul umanităţii. Acest pasaj ne oferă o pătrundere în explicaţia lui Isus că „în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau” (Matei 24:38) – aparent o afirmaţie inofensivă până când îi este studiat contextul. Mai mult omul a fost „stricat” şi „au umplut pământul de silnicie” (Geneza 6:11, 13).

Jocurile de cuvinte din v. 5-8 sunt izbitoare. Dumnezeu „s-a pocăit„ (KJV) („I-a părut rău” TRC) că a făcut omul, pentru păcatul rasei „S-a mâhnit în inima Lui”. Cuvintele „s-a pocăit” „mâhnit” şi „a făcut” duc înapoi la capitolul 3 şi 5. Lameh tânjea după mângâiere (nāḥam), din osteneala dureroasă de sub blestem (5:29). Acum lui Dumnezeu „i-a părut rău” (nāḥam, „s-a mâhnit”, NIV) „că a făcut pe om” pentru că păcatul omului l-a mâhnit (6:6). Acesta este motivul pentru care durerea a fost adusă în lume – Dumnezeu a fost mâhnit de păcat. Dar acum Dumnezeu, în loc să mângâie omul, „i-a părut rău” că l-a făcut. Aceasta dă un gust de ironie cuvintelor lui Lameh. Dumnezeu a hotărât să-i distrugă pe toţi. („I-a părut rău” nu sugerează că Dumnezeu şi-a schimbat gândirea, pentru că El este neschimbător [Maleahi 3:6]. În schimb, aceasta înseamnă că Dumnezeu era mâhnit).

Chiar dacă judecata rapidă a lui Dumnezeu va veni pentru că Duhul lui Dumnezeu nu va ascunde (dûn, „ascunde” este mai bine decât „a se lupta cu” din NIV, Geneza 6:3), pururi umanitatea, judecata va fi amânată cu 120 de ani (v. 3). În această vreme Noe a fost un „propovăduitor al neprihănirii” (2 Petru 2:5).

Noe a fost un destinatar al harului lui Dumnezeu şi prin urmare a fost cruţat de judecată (în contrast cu aceia care aspirau la nemurire). În vremea lui Moise, Israel va cunoaşte că ei au fost aleşi de Dumnezeu şi vor umbla în neprihănire. Ei, ca poporul lui Dumnezeu, vor întâlni pe Nefilimi, Anachimii (Numeri 13:33, „copiii lui Anac”) şi Refaiemiţii (Deuteronom 2:11; 3:13; Iosua 12:4), atunci când au intrat în ţară. Dar Israel nu ar trebui să se teamă de ei ca semi-zei. Dumnezeu va judeca lumea stricată pentru idolatrie şi curvie. Şi în zilele de la urmă cel rău va fi măturat în mod instantaneu atunci când Dumnezeu îşi va stabili împărăţia Sa teocratică a binecuvântării (Matei 24:36-39).