Geneza – cap. 40, 41

1. Iosif interpretează visuri pentru întemnițați (cap. 40)

Faptul că Iosif nu și-a pierdut credința în promisiunile lui Dumnezeu este dovedit de disponibilitatea sa de a interpreta visuri. El era încă convins că revelația lui Dumnezeu prin cele două visuri anterioare ale sale (37:5-7, 9) se va împlinită.

40:1-8 – În „temniţă” doi slujitori ai lui „Faraon” – „mai marele paharnicilor” şi „mai marele pitarilor” – fiecare „au visat” „câte un vis” tulburător „într-o noapte amândoi”. „Iosif” a observat tristeţea lor şi a fost de acord să să le „tălmăcească” “visul” lor. El a înţeles că “visurile” lor sunt de la “Dumenzeu” şi a realizat că Dumnezeu începe să-şi lucreze voia Sa prin încă două visuri.

40:9-15 – „Iosif” a tălmăcit visurile celor doi slujitori ai lui Faraon. Visul „paharnicului” a avut o interpretare favorabilă. Visul său reflecta profesia sa, dar cu o activitate accelerată. Visul celor „trei mlădiţe” cu “struguri copţi” însemnau că “Faraon” va înălţa capul omului său, adică îl va “pune iarăşi în slujba” sa în „trei zile”. La aceasta „Iosif” a adăugat cerinţa ca omul să-şi aducă „aminte” de el şi să caute eliberarea sa din „puşcărie”.

40:16-19 – „Visul” „pitarului” nu a fost favorabil. Şi visul său reflecta profesia sa, dar în el „păsările mâncau” pâinea care era dusă în ceel “trei coşuri” de pe „capul” său. Spre dezamăgirea pitarului, „Iosif” a spus că „Faraon” va înălţa şi capul său în „trei zile”, dar el va fi executat prin spânzurare după care „carnea” i-o „vor mânca păsările”.

40:20-23 – Tălmăcirile s-au dovedit a fi adevărate, pentru că în trei zile, Faraon, de „ziua naşterii” lui, pe “mai marele paharnicilor l-a pus iarăşi în slujba lui de paharnic”, dar a executat pe “pitar”. Oricum, “Iosif” a fost uitat.

Totuşi, faptul semnificativ pentru Iosif, a fost faptul că el a interpretat în mod corect visurile. El nu a înţeles greşi revelaţia lui Dumenzeu faţă de el prin visuri. Se putea ca el să nu-şi fi înţeles întemniţarea, dar el a fost încurajat în credinţa sa. „Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif”, dar Dumnezeu nu l-a uitat. În această nădejde, Iosif a avut o credinţă insistentă. Credinţa sa nu a fost distrusă de situaţii.

1. Interpretarea visului lui Faraon de către Iosif (41:1-40)

Apoi Dumnezeu a folosit două visuri pentru a-l înălţa pe Iosif din mizeria închisorii la splendoarea curţii. Iosif s-a dovedit credincios faţă de Dumenzeu şi deci potrivit pentru slujire.

41:1-8 – Cele două visuri ale lui Faraon l-au făcut să fie foarte neliniştit, în special pentru că nici unul dintre „magii Egiptului… înţelepţii lui” nu au putut să le explice (v. 8). Dumnezeu a folosit un sclav Israelit pentru a arunca în confuzie înțelepciunea Egiptului. Mai târziu, în zilele lui Moise un alt Faraon va fi la mila puterii lui Dumnezeu.

Culoarea Egipteană este evidentă în aceste visuri. „Vaci” care le plac să stea pe jumătate adâncite în Nil „prin mlaştini” refugiindu-se de căldură și de țânțari. Ele apoi au „ieșit” din apă pentru a paște. Partea tulburătoare a primului vis, aceea că șapte „vaci, urâte la vedere şi slabe la trup” au venit și au devorat „pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup”.

„Al doilea vis” purta un mesaj similar: „șapte” spice de „grâu… pe acelaşi pai” au fost înghițite de șapte „spice slabe şi arse de vântul de răsărit” care au „au răsărit” după ele.

„Magii” aparțineau unei bresle de experți în mânuirea cărților de ritualuri magice și intrigi clericale. Cu toatea cestea, ei nu au putut să „tălmăcească” visurile lui Faraon. O altă breaslă de oameni înțelepți din Babilon nu vor fi în stare să tălmăcească visul regelui și Dumenzeu va folosi un alt sclav Evreu, Daniel, pentru a arăta că nu contează cât de puternică ar fi o națiune, ea nu este dincolo de controlul suveran al lui Dumenzeu (Daniel 2).

41:9-27 – „Iosif” a fost adus din pușcărie atunci când „mai-marele paharnic” și-a dus aminte că „Iosif” avea darul tălmăcirii „visurilor”. Totuși, atunci când Iosif a stat înaintea lui Faraon („tuns”, așa cum era obiceiul Egiptean și i-au „primenit hainele”), el a declarat că tălmăcirea era numai a lui Dumnezeu (vezi 40:8). După ce „Faraon” a relatat ambele visuri (41:17-24; vezi v. 1-8), Iosif și-a reiterat convingerea conform căreia el explica că „Dumnezeu a arătat mai dinainte lui faraon ce are să facă” (v. 25-27).

41:28-32 – Ambele visuri preziceau că „șapte ani” de belșug vor fi urmați de „șapte ani” de „foamete”. Mai mult, Iosif a explicat că deoarece „visul” a fost visat „de două ori”, aceasta însemna că el era de la „Dumnezeu” și că „se va grăbi să-l aducă la îndeplinire”. În timpul lucrărilor cu el, câteva lucruri trebuie să fi fost în mintea lui Iosif: propriile lui două visuri (37:5-7, 9), propria lui întemnițare (37:36; 39:20), cele două visuri din temniță (40:5-23) și cele două visuri a lui Faraon de acum.

41:33-36 – Revelația lui Dumnezeu a cerut un răspusn. Deci, Iosif l-a sfătuuit pe „Faraon” să aleagă „un om” care să supravegheze depozitarea a 20% „din roadele” din timpul fiecăruia din „anii” de belșug pentru „ani de foamete care vor veni”. Literatura de înțelepciune învață că planificarea înțeleaptă dinainte este un principiu de bază al trăirii practice.

41:37-40 – „Un om” pe care „Faraon” l-a recunoscut ca fiind capabil de o asemenea însărcinare era „Iosif” în care era „Duhul lui Dumnezeu”. Secole mai târziu, Daniel a fost ales pentru a fi al treilea înalt domnitor în Babilon din același motiv (Daniel 5:7, 16).

Iosif a fost credincios în toate aceste lucruri mărunte pe care Dumnezeu le-a trimis la el; acum el va deveni domnitorul peste toată țara Egiptului, sub „Faraon”.

1. Înălțarea (41:41-57)

41:41-46 – „Inelul din deget” a lui Faraon, dat lu Iosif, era un sigiliu folosit pentru semnarea documentelor. Atunci când sigiliul era imprimat pe documentul din lut moale, care apoi se întărea, el lăsa o urmă a sigiliului domnitorului care nu se mai putea șterge și deci purta autoritatea sa. Faraon de asemenea „l-a îmbrăcat” pe Iosif în „haine de in subţire” și i-a pus „un lanţ de aur la gât”, și l-a pus al doilea după Faraon și a fost „purtat în a doua trăsură a” lui, așa încât toți aomeni să poată să-i aducă oamgiu. Ca un semn al noului statut a lui Iosif, „Faraon” i-a dat o soție, „Asnat”, din familia preoțească a „lui On” (un oraș care era centrul închinării la soare, la 7 mile (11,2 km) nord de Cairo, cunoscut și ca Heliopolis). El de asemenea i-a dat lui Iosif un nume Egiptean, „Ţafnat-Paeneah” (a cărui înțeles este necunoscut). „Iosif era în vârstă de treizeci de ani” în vremea înălțării lui, la 13 ani după ce el a fost vândut de frații lui (vezi 37:2). Poziția lui Iosif i-a dat oportunitatea de a călători peste tot în „Egipt”. (Psalmul 105:16-22 vorbește despre întemnițarea, eliberarea și înălțarea lui Iosif).

41:47-52 – Visurile lui Faraon s-au împlinit, apoi. „Pământul a dat bucate din belşug”, chiar recolte care nu puteau fi măsurate timp de „șapte ani” și „Iosif” le-a adunat în magazii „în cetăţi” ale Egiptului, exercitând autoritate absolută în toată țara.

În ciuda succesului său, el nu a abandonat moștenirea sa Israelită. El a dat celor doi fii ai săi nume characteristic Evreiești. „Manase” („Uitare”) însemnând că „Dumnezeu” l-a făcut să uite „toate necazurile” separării de „casa tatălui” său. „Efraim” („roditor”) însemnând că „Dumnezeu” l-a făcut ”roditor în ţara” Egiptului.

41:53-57 – Înțelepciunea lui Iosif a adus roade, pentru că „cei şapte ani de belşug” au fost cu adevărat urmați de „cei şapte ani de foamete” și „Egiptenii” și oamenii din „toate ţările” au mers „să cumpere grâu” din magaziile din tot Egiptul.

În final „Iosif” a ajuns la putere în „Egipt”. Revelația lui Dumenzeu față de el prin visuri s-a împlinit.