Geneza – cap. 39

1. 1. Accesiunea la putere a lui Iosif în Egipt (cap. 39-41)
   1. Ispitirea lui Iosif de soția lui Potifar (cap. 39)

39:1-6/a – După digresiunea importantă în istoria familiei lui Iuda (cap. 38) narațiunea se întoarce la „Iosif” căruia lucrurile „îi mergeau bine” sub mâna lui Dumnezeu și „locuia în casa stăpânului său” sau era administrator „peste casa lui” lui Potifar. „Potifar” era „dregătorul lui faraon”. Acest Faraon a fost probabil Sesostris II (1897-1879 î.Hr.)[1]. Prezența lui Iosif a fost de asemenea mijlocul prin care Dumnezeu „binecuvântat” casa lui Potifar.

39:6/b-10 – Totuși Dumnezeu l-a încercat pe Iosif prin „nevasta” lui Potifar să vadă dacă el era ascultător. Când ea l-a ispitit pe Iosif cel „frumos la statură şi plăcut la chip”, el a refuzat să se „culce” cu ea pentru că simțea că „păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu” și a „stăpânului” său. Apoi, în mod deliberat și cu înțelepciune a căutat evite avansurile ei zilnice, chiar refuzând să fie în preajma ei. Refuzul său a fost întărit pentru că el era convins că Dumnezeu l-a chemat la o sarcină specială – el a văzut dovada acestui lucru în ridicarea lui din sclavie. Dacă cineva vrea să împlinească planul lui Dumnezeu, el nu poate păcătui împotriva lui Dumnezeu care îl va duce la îndeplinire.

39:11-20/a – „Nevasta” lui Potifar, umilită de refuzul față dea ea venit din partea lui Iosif, a fabricat o minciună pentru a-l acuza pe Iosif că a încercat să o violeze. „Ea” le-a arătat „oamenilor din casă” și apoi lui Potifar haina pe care Iosif a lăsat-o atunci când a fugit de avansurile ei insistente. Era a doua oară când haina lui Iosif a fost folosită pentru a aduce informații false cu privire la el (vezi 37:31-33). În ambele cazuri el slujise cu credincioșie. Dar în ambele cazuri Iosif a sfârșit în robie.

39:20/b-23 – „Iosif” în „temniţă” a prosperat datorită favorii lui Dumnezeu. Ca urmare, temnicerul „a luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă”. Iosif a prosperat sub mâna lui Dumnezeu și în casa lui Potifar și fost pus în poziție de autoritate, și aici, din nou, el a prosperat sub mâna lui Dumnezeu și a fost pus în autoritate. De patru ori, acest capitol afirmă, „Domnul a fost cu Iosif” (v. 2-3; 21, 23).

Acest capitol arată că Iosif a fost un slujitor credincios al lui Dumnezeu. Cu visurile prosperității în mintea sa (37:6-7, 9) el a rămas loial lui Dumnezeu în loc să cedeze ispitei la prima licărire de ridicare într-o poziție de putere. Conducătorii înțelepți recunosc că loialitatea față de Dumnezeu este prima cerință a unui rege ideal. Și Israel va învăța că el trebuie să rămână credincios Domnului în ciuda consecințelor care includ și suferința celor neprihăniți.

Această poveste este asemănătoare cu sfatul care în mod frecvent este dat în Proverbe de către regele Solomon. Este o nebunie să cedezi în fața ispitelor unei femei sau unui bărbat lingușitor și să ruinezi toate perspectivele unei vieți de slujire lui Dumnezeu. Calea înțelepciunii este aceea de a lua în considerare prețul păcatului. Iosif nu a cedat în fața ispitei pentru că el a fost convins că Dumnezeu are pentru el ceva mai minunat de făcut. Iosif nu a pus de o parte binecuvântările lui Dumnezeu pentru plăcerile păcatului. Nici nu a fost el necăjit de faptul că a suferit pentru credincioșia sa. În final Dumnezeu îl va onora, așa cum El a promis.

 

---

[1] Vezi tabelul „Cronologia de la Solomon înapoi până la Iosif”.