Geneza – cap. 5

C. Succesiunea după Adam (5:1 – 6:8)

Un nou tôledôt începe aici, cu scopul dublu de a face legătura dintre istoria primilor oameni cu povestea lui Noe şi pentru a arăta rezultatul păcatului. De fapt aceasta răspunde la o problemă ridicată în secţiunea precedentă. Dacă în ciuda păcatului există un progres, civilizaţie şi prosperitate, cum este cu blestemul? Răspunsul este că în ciuda aspiraţiilor oamenilor, ei mor. 1. Genealogia de la Adam la Noe (cap. 5) Genealogia din acest capitol este o listă „verticală”, arătând descendenţa de la Adam prin set la Noe. Genealogia Cainiţilor din cap. 4 are 7 generaţii (de la Cain la Tubal-Cain); această genealogie are 10 (de la Adam la Noe): Ambele liste se încheie cu 3 fii care sunt numele finale ale listei (Iabal, Iubal, Tubal-Cain [4:20-22]; Sem, Ham Iafet [5:32]. În fiecare listă numai un om a vorbit – Lameh în lista Cainiţilor (4:23-24) şi un alt Lameh în lista Setiţilor (5:29). Lamehul Cainit a batjocorit blestemînd (4:24), în timp ce Lamehul Setit gemea sub blestem, căutând mângâiere din partea fiului său Noe (5:29). Atât relatările Biblice cât şi Lista Regelui Sumerian din Mesopotamia atestă longevitatea oamenilor antici. Se pare că mediul dinainte de Potop i-a ajutat pe oameni să trăiască mai mult. Cu certitudine aceasta ar fi putut fi parte a planului lui Dumnezeu pentru a umple pământul (vezi 1:28). 5:1-2 – Acest capitol începe cu reiterare a creaţiei omului „după (sau „ca”) asemănarea („asemănare” un sinonim al „chipului”; vezi 1:26-27) lui Dumnezeu”. Cititorul nu poate pierde accentul pe binecuvântarea chipului („i-a binecuvântat”) la Creaţie. Dar cu acest lucru în minte, apoi, capitolul trasează rezultatul păcatului, moartea. 5:3-32 – „Asemănarea” lui Dumnezeu în „Adam” s-a reprodus în „Set”, fiul lui Adam, Capacităţile şi calitatea unui părinte sunt date mai departe copiilor săi prin reproducere naturală. Dincolo de asigurarea legăturii dintre Adam şi vremurile sale şi Noe şi vremile lui, acest capitol are un motiv care nu poate fi pierdut – „apoi a murit” (v. 5, 8, 11, 14, 17, 20, 27, 31). Dacă cineva a fost în îndoială dacă plata păcatului este moartea (Romani 6:23), el trebuie doar să se uite la istoria umană. În cazul lui Enoh, afirmaţia nu a fost repetată – aşa cum a fost cu ceilalţi bărbaţi din această genealogie – că el a trăit atâţia ani şi apoi a murit. În schimb, el „a umblat cu Dumnezeu” (Geneza 5:22, 24). ”Umblat” este expresia Biblică pentru părtăşie şi ascultare care are ca rezultat favoarea divină. Umblarea lui Enoh a ţinut „trei sute de ani”. Nu există nici o îndoială că umblarea sa ar fi continuat , dar „l-a luat Dumnezeu” (v. 24) – el nu a murit. O asemenea umblare i-a fost poruncită lui Israel (Levitic 26:3, 12) şi bisericii. Geneza 5 include etimologia numelui lui „Noe” (v. 29), a cărui viaţă va fi forţa dominantă în secţiunea care urmează. „Lameh” i-a pus numele „Noe”, nădejduind că el îi „va mângâia” din blestem (v. 29, vezi „multă trudă” şi blestemul asupra pământului în 3:17). „Mângâiere” nu este înţelesul cuvântului „Noe”, dar cuvântul sună la fel. Lameh nu a avut nici o idee cu privire la modul în care Dumnezeu va întoarce aceste cuvinte şi va împlini dorinţa în felul Său propriu, dar el şi-a pus mare nădejde în fiul său. Deci o a doua rază de speranţă apare în acest capitol. Enoh a scăpat de blestemul morţii şi Noe va aduce mângâiere celor de sub blestem.