Geneza cap. 3 – Ispitire si cadere

1. 1. Ispitirea şi căderea (cap. 3)

3:1-7 – Aceste versete asigură atât înregistrarea căderii istorice a omului cât şi ispitirea, exemplul perfect. Acest pasaj este un studiu de caz perfect despre ispitire, pentru că păcatul nu poate fi scuzat cu mediul sau ereditatea.

Geneza 1-2 înregistrează ceea ce Dumnezeu a spus; acum „şarpele” (Diavolul; Apocalipsa 20:2) a vorbit. Cuvântul Domnului a adus viaţă şi ordine; cuvântul şarpelui a adus haos şi moarte. Adevărul este mai vechii decât falsul; Cuvântul lui Dumnezeu a fost înaintea minciunilor lui Satan.

Geneza 3:1 este legat de 2:25 printr-un joc de cuvinte în Ebraică: Adam şi Eva erau „goi” (ۥărûmmîm) şi şarpele era „mai şiret” (ۥărûm, „ager”) decât toţi. Goliciunea lor a reprezentat faptul că ei erau orbi la rău, nu ştiau unde sunt cursele, în timp ce Satan ştia şi îşi va folosi şiretenia pentru a profita de integritatea lor. Aceea calitate de a fi ager sau subtil nu este rea în ea însăşi (într-adevăr, unul din scopurile Bibliei este să-l facă pe credincios aşa, conform textului din Proverbe 1:4, unde ۥărmâh, agerime, este tradus cu „prudenţă”). Dar, aici, acesta a fost folosit pentru un scop rău.

Ispititorul a fost un şarpe (Satan în forma unui şarpe), sugerând în felul acesta că ispitirea vine deghizată, destul de neaşteptat şi că ea deseori vine din partea unui subordonat (cineva peste care ei ar fi trebuit să exercite dominare; vezi Geneza 1:28). De asemenea, aici, ar putea bine exista un element polemic pentru că şarpele era obiect de închinare pentru păgâni. Simbolul lor pentru viaţă era de fapt cauza morţii. Divinitatea nu se atinge (promisiunea de aici a lui Satan; 3:5) prin urmarea credinţelor păgâne şi simboluri. Aceea este calea morţii, nu a vieţii.

Eva fie că nu a cunoscut porunca lui Dumnezeu foarte bine, fie nu a vrut să-şi aducă aminte de ea. Prin contrast, Hristos a câştigat biruinţa asupra lui Satan prin precisa Sa cunoaştere a Cuvântului lui Dumnezeu (Matei 4:4, 7, 10). Eva a subapreciat privilegiile, a adăugat la interdicţie şi a diminuat pedeapsa – toate se pot vedea atunci când compari cuvintele ei (Geneza 3:3) cu porunca originală a lui Dumnezeu (2:16-17). După ce Satan a auzit aceasta, el în mod ostentativ a negat pedeapsa cu moartea pe care Dumnezeu a dat-o (3:4). Satan este un mincinos de la început (Ioan 8:44) şi aceasta este minciuna: cineva poate păcătui şi totuşi să scape uşor. Dar moartea este pedeapsa pentru păcat (Geneza 2:17).

Ispititorul de asemenea a aruncat îndoială asupra caracterului lui Dumnezeu, sugerând că „Dumnezeu” era gelos, împiedicându-i să-şi realizeze destinul (3:5). Ei ar fi devenit „ca Dumnezeu” atunci când ar fi mâncat – şi Dumnezeu ştia asta, conform lui Satan. Deci Satan le-a făcut promisiunea divinităţii – „cunoscând binele şi răul”.

Cu aceasta lucrarea lui Satan s-a încheiat. Apoi femeia a fost lăsată pradă dorinţelor ei naturale şi a apetitului fizic. Cuvântul pentru „de dorit” (neḥmād, v. 6) este legat de cuvântul care apare mai târziu în poruncă „Să nu pofteşti” (taḥmōd, Exodul 20:17). Utilitatea fizică („bun de mâncat), frumos estetic („plăcut de privit”) şi potenţial „ca să deschidă cuiva mintea” – a fi „în cunoaştere” – aceste lucruri atrag o persoană dincolo de limită imediat ce bariera pedepsei se presupune că a fost înlăturată.

Desigur, rezultatele au fost împotriva ambientului. Promisiunea iluminării divine nu s-a împlinit. Ei amândoi au mâncat şi au văzut, dar au fost distruşi de ceea ce au făcut. Ei s-au simţit stingheriţi unul de celălalt (neîncredere şi alienare) şi ei s-au simţit stingeri şi faţă de Dumnezeu (plini de frică şi s-au ascuns de El). Promisiunile lui Satan nici odată nu s-au împlinit. Înţelepciunea nici odată nu se obţine prin neascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. În schimb frica de Domnul este începutul înţelepciunii (Proverbe 1:7).

3:8-13 – Partea care mai rămâne din capitol se împarte în 3 secţiuni:

a)    Confruntarea cu „Domnul” în care cei doi păcătoşi, auzindu-L, s-au temut şi „s-au ascuns… printre pomii din grădină” (v. 8-13).

b)    Profeţiile Domnului în care noi măsuri erau luate împotriva şarpelui, femei şi a bărbatului (v. 14-19); şi

c)    Îmbrăcarea de către Domnul ca o provizie pentru noua ordine (20-24).

Efectele păcatului sunt pedeapsa şi provizia. Pe cât „bărbatul” şi femeia au avut viaţă. Acum ei au moarte; pe cât au avut plăcere, acum au durere; pe cât au avut abundenţă, acum o existenţă sărăcăcioasă prin trudă; pe cât au avut părtăşie perfectă, acum au alienare şi conflict.

Motivele din cap. 3 – moarte, trudă, sudoare, spini, pomi, luptă şi sămânţa – toate au fost mai târziu atribuite lui Hristos. El este un alt Adam, care a devenit blestem, care a transpirat picuri mari de sânge într-o agonie amară, care a purtat o coroană de spini, care a fost atârnat pe lemn până când El a murit şi care a fost pus în ţărâna pământului.

3:14-19 – „Dumnezeu” a vorbit „şarpelui” (v. 14-15), lui Eva (v. 16) şi lui Adam (v. 17-19). Cuvintele lui Dumnezeu faţă de şarpe au inclus:

1. Anunţul că şarpele se va târî şi va mânca „ţărână”, urma să fie o perpetuă aducere aminte pentru umanitate despre ispitire şi cădere, şi
2. O prorocie despre puterea din dosul şarpelui. Dumnezeu a spus că va fi o luptă perpetuă între forţele satanice şi umanitate.

Aceasta va fi „între” Satan şi „femeie” şi respectiv între „sămânţa” lor sau „urmaşi”. „Sămânţa” femei a fost Cain, apoi umanitatea în totalitatea ei şi apoi Hristos şi cei care în mod colectiv sunt în El. ”Sămânţa” şarpelui include demonii şi oricine slujeşte în împărăţia lui a întunericului, cei a căror „tată” este Diavolul (Ioan 8:44). Satan va face omenirea oloagă („îi vei zdrobi călcâiul”), dar Sămânţa, Hristos, îi va da lovitura fatală („îţi va zdrobi capul”).

Apoi Dumnezeu i-a spus „femeii” că ea va avea „durere” când va naşte „copii” şi că ea va fi stăpânită de „bărbatul” ei pe care şi-l doreşte. Pentru că „dorinţele” Evei probabil se referă, în acest context, la faptul că ea l-a îndemnat pe Adam să păcătuiască, este mai bine să se traducă versetul „Dorinţa ta a fost pentru soţul tău”. Pentru că în ea a trecut peste soţul ei, ea va fi acum stăpânită de el.

Apoi Dumnezeu i-a spus lui Adam că el va avea parte de durere mare în a obţine un mijloc de trai (3:17-19). („multă trudă” Traduce acelaşi cuvânt care este folosit în v. 6 pentru durerea femeii. Acest cuvânt apare numai de 3 ori în Vechiul Testament, v. 16-17 şi 5:29). Moartea va fi sfârşitul său – el se va „întoarce în pământ” (ۥădāmâh; o provizie plină de har având în vedere suferinţa) şi el se va „întoarce” în „ţărână” şi va deveni din nou prada şarpelui (3:14). Atât de mult pentru ambiţia după divinitate! Omul ar putea încerca să fie ca Dumnezeu, dar el este ţărână.

Aceste pedepse reprezintă justiţia punitivă. Adam şi Eva au păcătuit prin faptul că au mâncat; ei vor suferi pentru a mânca. Ea şi-a manipulat soţul; ea va fi stăpânită de soţul ei. Şarpele a distrus rasa umană, el va fi distrus.

Dumnezeu de asemenea a făcut provizii pline de har. Umanitatea va muri şi nu va trăi veşnic în starea de haos şi se vor naşte copiii (v. 16) aşa încât rasa umană va rezista şi va continua. Victoria finală va veni prin Hristos, Sămânţa (Galateni 3:16) femeii (Galateni 4:4, „născut din femeie”).

Indiferent cât de mult luptă oamenii pentru a încerca să înlăture dominarea bărbatului, a trudei agonizatoare, a naşterii cu durere şi a morţii, aceste rele vor continua pentru că păcatul este prezent. Ele sunt roadele păcatului.

3:20-24 – În aceste versete sunt notate credinţa lui Adam şi provizia lui Dumnezeu. Dumnezeu îi va salva şi îi va asigura că nu vor trăi veşnic în această stare. Credinţa lui Adam este văzută în faptul că „a pus nevestei sale numele Eva” (lit. „viu”). Deci Adam se uita la viitor şi nu în primul rând la moarte. Credinţa Evei este văzută mai târziu (4:1) când ea a dat nume primului ei născut Cain, pentru că el era de la Domnul.

Toate lucrările lui Dumnezeu cu oamenii ca păcătoşi pot fi identificate cu acest act de neascultare a lui Adam şi Eva. Oricum „Dumnezeu” este un Dumnezeu mântuitor şi faptul că El l-a „îmbrăcat„ pe Adam şi Eva mărturiseşte aceasta. A fost sacrificat un animal pentru a asigura „haine de piele” şi mai târziu toate jertfele animale ale lui Israel vor fi parte din provizia lui Dumnezeu pentru a aduce un remediu la blestem – o viaţă pentru o viaţă. Păcătosul va muri! (Ezechiel 18:20; Romani 6:23). Totuşi el va trăi dacă îşi va pune încrederea în „Domnul”, care a asigurat un Substitut. Pielea cu care Dumnezeu l-a îmbrăcat pe Adam şi Eva în mod continuu le aducea aminte de provizia lui Dumnezeu. În mod similar, la împlinirea vremilor, Dumnezeu a acceptat jertfa lui Hristos şi pe baza acelei ispăşiri El îmbracă credincioşii în neprihănire (Romani 3:21-26).