Geneza 38
- 1. Corupţia familiei lui Iuda şi confirmarea alegerii lui Dumnezeu (cap. 38)
La prima vedere, un eveniment bizar pare să introducă povestea lui Iosif. Cu toate acestea el slujește ca un scop important în Geneza. Acesta a confirmat planul lui Dumnezeu de a alege pe cel mai tânăr în defavoarea celui mai în vârstă, în ciuda tuturor mijloacelor prin care alții au încercat să împiedice aceasta.
38:1-5 – „Iuda”, cel care a sugerat fraților să-l vândă pe Iosif la Ismaeliți (37:26-27), „a părăsit” pe frații lui și a stat la ”Adulam” (aproximativ 15 mile [24 km] nord de Hebron și „a luat de nevastă” o femeie „Cananită”. Ei au avut 3 fii, „Er…Onan… Șela”. Această căsătorie cu o Cananită aproape că ruinat familia lui Iuda. Căsătoria cu Canaaniții a fost evitată mai înainte (cap. 34), dar nu aici. Această relatare despre amestecarea cu oamenii țării ne ajută să înțelegem de ce Dumnezeu și-a așezat tânăra Sa națiune în siguranța Egiptului pentru creșterea ei.
38:6-11 – Primul fiu al lui „Iuda”, „Er” a murit pentru că „era rău înaintea Domnului”. În virtutea obiceiului legii leviratului lor (de la latinescul levir, „fratele soțului”) în căsătorie, al doilea fiu, „Oanan”, trebuia să se căsătorească cu „Tamar”, văduva „fratelui” său și să ridice „sămânţă fratelui” său. Cu toate acestea, Onan în mod repetat a folosit această lege pentru satisfacere sexuală. El a profitat de situație, dar a refuzat responsabilitatea care venea împreună cu ea. Deci Dumnezeu i-a luat și lui viața.
Având în vedere situația, „Iuda” a refuzat să-și dea pe cel de al treilea fiu „Șela” lui ”Tamar”, văduva lui Er. Șela nu era încă destul de mare (și chiar și mai târziu când el a fost mare, Iuda totuși a refuzat; v. 14).
38:12-23 – Deci viitorul familiei a fost pus în pericol. „Tamar” a simțit că ea va trebui să ia problema în propriile mâini dacă vrea să i se acorde drepturile ce decurgeau din obiceiul leviratului. Acest sistem a fost mai târziu codificat de Moise de dragul păstrării numelui celui decedat (Deuteronom 25:5-10).
Când timpul a părut potrivit, Tamar, prin înșelare, și-a ademenit „socrul”, Iuda, într-o unire imorală cu „curva” de la templu, sau așa a crezut el (Geneza 38:15, 21). Ca un „zălog” că îi va „trimite un ied” ca plată, el și-a lăsat „inelul” (care atârna suspendat de „lanţul” din jurul gâtului) și „toiagul”. Atunci când el a încercat să le recupereze „prin prietenul său adulamitul”, „Hira” (vezi v. 1), fata nu a mai fost de găsit nicăieri. Din nou familia lui Iacov a avut parte de înșelare – de data aceasta prin „nora sa” Canaanită.
38:24-26 – „Iuda” nu avea integritate (v. 16) și acum el era văzut ca fiind ipocrit. Atunci când „Tamar” a fost descoperită, „după trei luni” ca fiind „însărcinată”, el a condamnat-o „să fie arsă” ca o prostituată. Apoi, ea a dovedit prin „inelul… lanţurile… şi toiagul” că el era partenerul vinovat. Tamar își câștigase dreptul de a fi mama copiilor lui Iuda, într-un mod înșelător. Acțiunea ei a fost disperată și riscantă.
38:27-30 – Această parte finală a povești asigură semnificația întregii relatări. Dumnezeu i-a dat lui Tamar gemeni și linia lui Iuda a continuat datorită ei. Dar în timpul nașterii băieților, a apărut o situație neobișnuită, paralelă cu ceea a nașterii lui Iacov și Esau. După ce a ieșit „mâna” unuia dintre gemeni, celălalt a făcut o spărtură și s-a născut „cel dintâi”, și prin urmare, în mod corect, el a fost numit „Perez” („Spărtură”). Apoi al doilea geamăn a fost numit „Zerah” („roșu”) datorită faptului că „avea firul roşu” pus de „moaşa… la mână”. Este ca și cum prorocia cu privire la domnia lui Iacov peste fratele său mai mare (27:29) era scoasă în evidență în linia lui Iuda. Ceea ce era atât de semnificativ era legătura cu modul în care Iuda l-a tratat pe Iosif (37:26-28). El și frații lui l-au vândut pe fratele mai tânăr în Egipt, crezând că pot schimba decizia lui Dumnezeu că cel mai în vârstă va sluji tânărului Iosif. Totuși, în propria familie a lui Iuda, în ciuda încercării lui de a împiedica căsătoria lui Tamar, voia lui Dumnezeu s-a realizat printr-o amară confirmare a principiului că cel mai în vârstă va sluji celui mai tânăr. Linia promisiunii se va duce mai departe prin Perez (vezi Matei 1:3) pentru că programul lui Dumnezeu nu poate atât fi de ușor pus de o parte.
| CRONOLOGIA DE LA SOLOMON ÎNAPOI PÂNĂ LA IOSIF | |
| Anii (î.Hr.) | Evenimentele |
| 971
-4 |
Începutul domniei lui Solomon |
| 967 | Al patrulea an al domniei lui Solomon |
| -1 | Anul de ajustare pentru faptul că al patrulea an al domniei lui Solomon a fost de fapt al patrulea an plin al domniei (dar în al cincilea an calendaristic al domniei). |
| 966 | Anul în care începe construcția Templului |
| +480 | Anii de la ieșire la începutul construcției de către Solomon a templului (1 Împărați 6:1). |
| 1446 | Anul ieșirii din Robia Egiptului. |
| +430 | Anii pe care Israeliții i-au petrecut în Egipt (Exodul 12:40). |
| 1876 | Anul în care Iacov și Familia sa s-a mutat în Egipt (după 2 ani de foamete; Geneza 45:6). |
| +2 | Partea din cei 7 ani de foamete înaintea de mutarea lui Iacov în Egipt (Geneza 45:6) |
| 1878 | Anul în care au început cei 7 ani de foamete. |
| +7 | Anii de abundență (Geneza 41:47). |
| 1885 | Anul în care Iosif a fost scos din temniță și pus în poziția a doua (la vârsta de 30 de ani; Geneza 41:46) |
| +13 | Anii în care Iosif a fost în casa lui Potifar și în pușcărie. |
| 1898 | Anul în care Iacov a fost vândut în Egipt (la vârsta de 17 ani; Geneza 37:2, 28). |
nici un comentariu până acum
Lăsați un comentariu
-
Recent
-
Legături
-
Arhivă
- noiembrie 2009 (9)
- octombrie 2009 (4)
- ianuarie 2009 (3)
- iulie 2008 (2)
- iunie 2008 (2)
- aprilie 2008 (1)
- martie 2008 (14)
- februarie 2008 (7)
- ianuarie 2008 (33)
- decembrie 2007 (3)
- august 2007 (3)
- iulie 2007 (4)
-
Categorii
-
RSS
Intrări RSS
Comentarii RSS