Descoperit cu numele – IEHOVA ELOHIM

6A

IEHOVAH ELOHIM

Involuţie – nu evoluţie

Geneza 2:1-7

„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.“ (Geneza 2:7)

STUDIU SUPLIMENTAR Psalmul 103:8-18; Psalmul 104:10-18. 1. Ce îşi aduce Domnul aminte? 2. Cum se implică Dumnezeu pe Sine în Creaţie?

În măsura în care ne mişcăm de la relatarea creaţiei materiale înregistrată în Geneza 1 înspre povestea mai în detaliu a creaţiei omului din Geneza 2 are loc o dezvoltare interesantă. Găsim, aşa cum am citit în textul de astăzi, că atunci când Creatorul (Elohim) se apleacă să ia praful creaţiei Sale şi să facă din acesta un om viu care respiră, El se prezintă pe Sine cu un nou nume – Domnul Dumnezeu sau Evreiescul, Iehovah Elohim.

În aceste studii vom descoperi că deseori, atunci când Dumnezeu introduce o mare schimbare în istorie sau răspunde unei nevoi a poporului Său, Israeliţii, El se anunţă sub un nou nume. Aici numele său personal este adăugat la numele solemn şi măreţ a lui Elohim, atunci când vrea să nuanţeze titlul său solemn şi să se prezinte nu numai ca un Dumnezeu care poate clădi munţii şi să creeze mările întinse, ci şi Unul care este destul de tandru şi destul de iubitor pentru a intra într-o relaţie personală cu creaţia Sa umană.

În New International Version, cuvântul Ebraic Iehovah (tradus şi ca „Yahweh”) este tradus „DOMNUL” cu prima literă de tipar mare şi celelalte litere de tipar mici pentru a-l distinge de un alt cuvânt Evreiesc, „Adonai”, tradus şi el cu „Domnul”. Numele „Iehova” înseamnă „a fi prezent în mod activ” şi conţine gândul credincioşiei şi neschimbabilităţii. Nu este semnificativ faptul că atunci când pentru prima dată Dumnezeu este văzut în calitatea Sa de Creator al fiinţelor umane, El este văzut ca un Dumnezeu care este credincios şi care îşi ţine promisiunile? Atunci când Dumnezeu se prezintă pe Sine cu numele Său personal, El face mai mult decât să-şi extindă titlurile Sale; El de asemenea a descoperit lumii întregi dorinţa Sa adâncă de a crea fiinţe care pot şi vor răspunde la dragostea Sa. Aceasta nu este evoluţie, ci involuţie – Dumnezeu implicându-se pe Sine în creaţia Sa într-un mod personal distinct.

O Tată, sunt atât de recunoscător pentru această imagine a unui Dumnezeu care se pleacă până în punctul cel mai de jos al creaţiei – ţărâna – pentru ca eu să mă pot ridica până la ceea mai înaltă intenţie din univers şi să am o relaţie cu Divinitatea. Amin.

7A

Mit – sau realitate?

Geneza 2:8-17

„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.“ (Geneza 2:8)

Astăzi vom explora o problemă care este controversată şi creează necazuri multor oameni în aceste zile: Este omul produsul unui act distinct al creaţiei divine sau este el rezultatul unui proces evolutiv?

STUDIU SUPLIMENTAR Romani 1:18-32; Evrei 11:1-3 1. Care ar putea fi rezultatul gândirii că Biblia este un mit? 2. Cum sunt legate credinţa şi înţelegerea?

În ceea ce mă priveşte pe mine, eu cred relatarea din Geneza ca fiind adevărată – că omul a fost creat, nu printr-un proces evolutiv, ci printr-un act divin. Deşi, sun conştient că mulţi creştini sugerează că relatarea care o avem în Geneza este îmbrăcată într-un limbaj al mitului. Nu a existat nici un Adam şi Eva literar, spun ei; povestea creaţiei lor este într-un fel ca şi mitul lui Moş Crăciun. Toţi cei maturi ştiu că nu există Moş Crăciun, dar ideile asociate cu el – voioşie, răsplată pentru comportamentul bun şi spiritul de bunătatea universală – sunt valide. Noi trebuie să tratăm capitolele de deschidere din Geneza în acelaşi fel, pretind ei.

Această abordare, după opinia mea, violează integritatea Cărţii Geneza pentru că trebuie să ne punem întrebarea: Unde se termină mitul şi începe istoria? Dacă Adam şi Eva sunt mit atunci, probabil, aşa este şi povestea lui Cain şi Abel. Şi apoi cum este cu Noe şi cu Potopul? Poate şi acela este un mit. Devine imposibil să tragi o linie de demarcaţie între mit şi realitate. Mai mult, întregul proces poate fi dus în Noul Testament. Este naşterea din fecioară un mit? Şi minunile? Şi învierea?

Isus a acceptat realitatea creaţiei lui Adam şi Eva (Matei 19:4) şi la fel fac şi eu. Dacă evoluţia (şi nu o creaţie specifică) asigură o explicaţie pentru originea omului, atunci nu a existat nici o cădere. Şi dacă nu există nici o cădere, nu este nevoie de nici o mântuire sau răscumpărare. Sunt în discuţie aici probleme fundamentale. Hai să punem întregul nostru accent pe Scripturi şi să ne supunem intelectele noastre autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu.

O Dumnezeule, ţine-mă neclintit în tulburările gândirii prezente şi dă-mi certitudinea credinţei care susţine atât inima mea cât şi intelectul meu. În numele lui Isus îţi cer aceasta. Amin.

8A

„Alege viaţa”

Deuteronom 30:15-20

„Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta,“ (Deuteronomul 30:19)

STUDIU SUPLIMENTAR Iosua 24:14-24 Ioan 6:66-69 1. Ce alegere a prezentat Iosua? 2. De ce Petru a votat în felul acela?

Indiferent că suntem sau nu conştienţi, problemele vieţii sunt înaintea noastră. Noi trebuie să votăm pentru sau împotriva unei păreri despre viaţă care are valoare, scop sau ţintă. Dacă votăm că universul nu are nici un sens şi că nu există un scop distinct care să funcţioneze în povestea creaţiei omului, atunci noi votăm că propriile noastre vieţi nu au nici un scop şi nici un sens. Aşa cum am spus ieri, sunt în discuţie, aici, probleme fundamentale. Ni se spune de către psihologi (şi acesta este un adevăr coroborat de întreaga viaţă) că atunci când viaţa nu are un sens şi scop distinct atunci ea se frânge în bucăţi. „Fără un scop puternic care să controleze”, spune un faimos psiholog, „personalitatea se dezintegrează prin propriile ei ciocniri interioare – nu există scop, nu există personalitate”.

Un tânăr student la universitate, într-o biserică pe care am păstorit-o, mi-a vorbit odată, până la ore târzii înspre dimineaţă, despre ceea ce el descria ca „criza credinţei” sale. El mi-a spus că după ce a auzit o prelegere la universitate despre originea vieţii, el nu a mai putu crede într-o interpretare literară a evenimentelor înregistrate în cartea Geneza. Când l-am întrebat cum i-a afectat aceasta părerea sa despre viaţă, el mi-a răspuns, „Bine, trebuie să mărturisesc că lucrurile pe care le-am învăţat aici la biserică nu mai par la fel de importante precum erau”. Doi ani mai târziu, acel student mi-a telefonat la miezul nopţii pentru a-mi spune că el este pe punctul de a se sinucide. Sunt mulţumitor că el s-a abţinut de la a face aceasta şi, mai târziu, a venit pentru a-şi înnoi credinţa sa în Hristos.

Desigur, nu toţi reacţionează într-un fel similar la teoriile şi filozofiile prezentate în locurile lor de educaţie. Unii ascultă, evaluează şi respectă sinceritatea celor care îi învaţă, dar când sunt chemaţi să voteze – ei votează pentru viaţă.

O Dumnezeule, Tatăl meu, votul este pentru viaţă. Eu aleg viaţa cu Tine ca Creator şi Planificator al ei şi Cuvântul Tău, Biblia, ca expunerea sa adevărată. Amin.

9A

De ce am fost eu creat?

Psalmul 8:1-9

„îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?“ (Psalmi 8:4)

Vedem că viaţa funcţionează numai într-un singur fel – în felul lui Dumnezeu. Următoarea afirmaţie făcută cu secole în urmă de Augustin din Hipo este deseori repetată pentru că ea este deseori confirmată: „Tu ne-ai făcut pentru Tine Însuţi, şi inimile noastre nu-şi găsesc liniştea până nu-şi găsesc liniştea în Tine”. Fie ca acest adevăr să fie imprimat în minţile noastre. Fie ca aceasta să ne scape de a ne preocupa de trivialitatea şi înclinaţia de a ocoli problemele şi să ne lege de preocuparea cu a ţine pe Dumnezeu şi Cuvântul Său neclintit în centru inimilor noastre.

STUDIU SUPLIMENTAR 1Corinteni 1:9; Efeseni 5:25-33; Coloseni 1:24-27. 1. Care este chemarea noastră cerească? 2. Ce taină a revelat Pavel în legătură cu creaţia?

Deşi suntem numai de nouă zile în tema noastră, este momentul să ajungem la o concluzie stabilă: scopul final din dosul creaţiei noastre este acela ca noi să putem descoperi şi să trăim în Dumnezeu. Dumnezeu nu este numai Elohim, Creatorul solemn şi măreţ, ci El este Iehova Elohim – Dumnezeul personal care a găsit de cuviinţă să insufle viaţa Sa în umanitate şi şi-a întins braţul pentru a-i oferi o relaţie plină de dragoste.

O întrebare care mi s-a pus deseori, atunci când eram implicat în consiliere, este aceasta: „De ce am fost eu creat?” Aceasta este o întrebare care prinde minţile multor oameni. Răspunsul meu la o asemenea întrebare, de obicei, urmăreşte următoarele gânduri: „De ce un părinte creează copii? Deşi procreerea este rezultatul unui act fizic, în cele mai înalte sfere ale calităţii de părinţi ea este rezultatul unui impuls spre dragoste – impulsul care doreşte un obiect căruia dragostea şi caracterul să-i poată fi date. Este calitatea de părinte diferită de Dumnezeu? Ar fi putut Dumnezeu, dragoste fiind, să fi făcut orice altceva decât să creeze obiecte ale acelei dragoste. Şi, odată ce ne-a creat pe noi, nu se va da El pe El Însuşi nouă? Dacă nu, atunci întregul gând şi scop al creaţiei este minimalizat. Ca Elohim, Dumnezeu este un Creator puternic, dar ca Iehova Elohim, El este şi Domnul tandru şi plin de dragoste.

O Tată, cât este de încântător să ni se aducă aminte de scopul divin din dosul creaţiei. Tu m-ai făcut pentru ca să te cunosc pe Tine şi să trăiesc cu Tine. Eu îţi voi fi recunoscător toată eternitatea.