Descoperit cu numele – IEHOVA ELOHIM

6A

IEHOVAH ELOHIM

Involuţie – nu evoluţie

Geneza 2:1-7

„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.“ (Geneza 2:7)

STUDIU SUPLIMENTAR Psalmul 103:8-18; Psalmul 104:10-18. 1. Ce îşi aduce Domnul aminte? 2. Cum se implică Dumnezeu pe Sine în Creaţie?

În măsura în care ne mişcăm de la relatarea creaţiei materiale înregistrată în Geneza 1 înspre povestea mai în detaliu a creaţiei omului din Geneza 2 are loc o dezvoltare interesantă. Găsim, aşa cum am citit în textul de astăzi, că atunci când Creatorul (Elohim) se apleacă să ia praful creaţiei Sale şi să facă din acesta un om viu care respiră, El se prezintă pe Sine cu un nou nume – Domnul Dumnezeu sau Evreiescul, Iehovah Elohim.

În aceste studii vom descoperi că deseori, atunci când Dumnezeu introduce o mare schimbare în istorie sau răspunde unei nevoi a poporului Său, Israeliţii, El se anunţă sub un nou nume. Aici numele său personal este adăugat la numele solemn şi măreţ a lui Elohim, atunci când vrea să nuanţeze titlul său solemn şi să se prezinte nu numai ca un Dumnezeu care poate clădi munţii şi să creeze mările întinse, ci şi Unul care este destul de tandru şi destul de iubitor pentru a intra într-o relaţie personală cu creaţia Sa umană.

În New International Version, cuvântul Ebraic Iehovah (tradus şi ca „Yahweh”) este tradus „DOMNUL” cu prima literă de tipar mare şi celelalte litere de tipar mici pentru a-l distinge de un alt cuvânt Evreiesc, „Adonai”, tradus şi el cu „Domnul”. Numele „Iehova” înseamnă „a fi prezent în mod activ” şi conţine gândul credincioşiei şi neschimbabilităţii. Nu este semnificativ faptul că atunci când pentru prima dată Dumnezeu este văzut în calitatea Sa de Creator al fiinţelor umane, El este văzut ca un Dumnezeu care este credincios şi care îşi ţine promisiunile? Atunci când Dumnezeu se prezintă pe Sine cu numele Său personal, El face mai mult decât să-şi extindă titlurile Sale; El de asemenea a descoperit lumii întregi dorinţa Sa adâncă de a crea fiinţe care pot şi vor răspunde la dragostea Sa. Aceasta nu este evoluţie, ci involuţie – Dumnezeu implicându-se pe Sine în creaţia Sa într-un mod personal distinct.

O Tată, sunt atât de recunoscător pentru această imagine a unui Dumnezeu care se pleacă până în punctul cel mai de jos al creaţiei – ţărâna – pentru ca eu să mă pot ridica până la ceea mai înaltă intenţie din univers şi să am o relaţie cu Divinitatea. Amin.

7A

Mit – sau realitate?

Geneza 2:8-17

„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.“ (Geneza 2:8)

Astăzi vom explora o problemă care este controversată şi creează necazuri multor oameni în aceste zile: Este omul produsul unui act distinct al creaţiei divine sau este el rezultatul unui proces evolutiv?

STUDIU SUPLIMENTAR Romani 1:18-32; Evrei 11:1-3 1. Care ar putea fi rezultatul gândirii că Biblia este un mit? 2. Cum sunt legate credinţa şi înţelegerea?

În ceea ce mă priveşte pe mine, eu cred relatarea din Geneza ca fiind adevărată – că omul a fost creat, nu printr-un proces evolutiv, ci printr-un act divin. Deşi, sun conştient că mulţi creştini sugerează că relatarea care o avem în Geneza este îmbrăcată într-un limbaj al mitului. Nu a existat nici un Adam şi Eva literar, spun ei; povestea creaţiei lor este într-un fel ca şi mitul lui Moş Crăciun. Toţi cei maturi ştiu că nu există Moş Crăciun, dar ideile asociate cu el – voioşie, răsplată pentru comportamentul bun şi spiritul de bunătatea universală – sunt valide. Noi trebuie să tratăm capitolele de deschidere din Geneza în acelaşi fel, pretind ei.

Această abordare, după opinia mea, violează integritatea Cărţii Geneza pentru că trebuie să ne punem întrebarea: Unde se termină mitul şi începe istoria? Dacă Adam şi Eva sunt mit atunci, probabil, aşa este şi povestea lui Cain şi Abel. Şi apoi cum este cu Noe şi cu Potopul? Poate şi acela este un mit. Devine imposibil să tragi o linie de demarcaţie între mit şi realitate. Mai mult, întregul proces poate fi dus în Noul Testament. Este naşterea din fecioară un mit? Şi minunile? Şi învierea?

Isus a acceptat realitatea creaţiei lui Adam şi Eva (Matei 19:4) şi la fel fac şi eu. Dacă evoluţia (şi nu o creaţie specifică) asigură o explicaţie pentru originea omului, atunci nu a existat nici o cădere. Şi dacă nu există nici o cădere, nu este nevoie de nici o mântuire sau răscumpărare. Sunt în discuţie aici probleme fundamentale. Hai să punem întregul nostru accent pe Scripturi şi să ne supunem intelectele noastre autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu.

O Dumnezeule, ţine-mă neclintit în tulburările gândirii prezente şi dă-mi certitudinea credinţei care susţine atât inima mea cât şi intelectul meu. În numele lui Isus îţi cer aceasta. Amin.

8A

„Alege viaţa”

Deuteronom 30:15-20

„Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta,“ (Deuteronomul 30:19)

STUDIU SUPLIMENTAR Iosua 24:14-24 Ioan 6:66-69 1. Ce alegere a prezentat Iosua? 2. De ce Petru a votat în felul acela?

Indiferent că suntem sau nu conştienţi, problemele vieţii sunt înaintea noastră. Noi trebuie să votăm pentru sau împotriva unei păreri despre viaţă care are valoare, scop sau ţintă. Dacă votăm că universul nu are nici un sens şi că nu există un scop distinct care să funcţioneze în povestea creaţiei omului, atunci noi votăm că propriile noastre vieţi nu au nici un scop şi nici un sens. Aşa cum am spus ieri, sunt în discuţie, aici, probleme fundamentale. Ni se spune de către psihologi (şi acesta este un adevăr coroborat de întreaga viaţă) că atunci când viaţa nu are un sens şi scop distinct atunci ea se frânge în bucăţi. „Fără un scop puternic care să controleze”, spune un faimos psiholog, „personalitatea se dezintegrează prin propriile ei ciocniri interioare – nu există scop, nu există personalitate”.

Un tânăr student la universitate, într-o biserică pe care am păstorit-o, mi-a vorbit odată, până la ore târzii înspre dimineaţă, despre ceea ce el descria ca „criza credinţei” sale. El mi-a spus că după ce a auzit o prelegere la universitate despre originea vieţii, el nu a mai putu crede într-o interpretare literară a evenimentelor înregistrate în cartea Geneza. Când l-am întrebat cum i-a afectat aceasta părerea sa despre viaţă, el mi-a răspuns, „Bine, trebuie să mărturisesc că lucrurile pe care le-am învăţat aici la biserică nu mai par la fel de importante precum erau”. Doi ani mai târziu, acel student mi-a telefonat la miezul nopţii pentru a-mi spune că el este pe punctul de a se sinucide. Sunt mulţumitor că el s-a abţinut de la a face aceasta şi, mai târziu, a venit pentru a-şi înnoi credinţa sa în Hristos.

Desigur, nu toţi reacţionează într-un fel similar la teoriile şi filozofiile prezentate în locurile lor de educaţie. Unii ascultă, evaluează şi respectă sinceritatea celor care îi învaţă, dar când sunt chemaţi să voteze – ei votează pentru viaţă.

O Dumnezeule, Tatăl meu, votul este pentru viaţă. Eu aleg viaţa cu Tine ca Creator şi Planificator al ei şi Cuvântul Tău, Biblia, ca expunerea sa adevărată. Amin.

9A

De ce am fost eu creat?

Psalmul 8:1-9

„îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?“ (Psalmi 8:4)

Vedem că viaţa funcţionează numai într-un singur fel – în felul lui Dumnezeu. Următoarea afirmaţie făcută cu secole în urmă de Augustin din Hipo este deseori repetată pentru că ea este deseori confirmată: „Tu ne-ai făcut pentru Tine Însuţi, şi inimile noastre nu-şi găsesc liniştea până nu-şi găsesc liniştea în Tine”. Fie ca acest adevăr să fie imprimat în minţile noastre. Fie ca aceasta să ne scape de a ne preocupa de trivialitatea şi înclinaţia de a ocoli problemele şi să ne lege de preocuparea cu a ţine pe Dumnezeu şi Cuvântul Său neclintit în centru inimilor noastre.

STUDIU SUPLIMENTAR 1Corinteni 1:9; Efeseni 5:25-33; Coloseni 1:24-27. 1. Care este chemarea noastră cerească? 2. Ce taină a revelat Pavel în legătură cu creaţia?

Deşi suntem numai de nouă zile în tema noastră, este momentul să ajungem la o concluzie stabilă: scopul final din dosul creaţiei noastre este acela ca noi să putem descoperi şi să trăim în Dumnezeu. Dumnezeu nu este numai Elohim, Creatorul solemn şi măreţ, ci El este Iehova Elohim – Dumnezeul personal care a găsit de cuviinţă să insufle viaţa Sa în umanitate şi şi-a întins braţul pentru a-i oferi o relaţie plină de dragoste.

O întrebare care mi s-a pus deseori, atunci când eram implicat în consiliere, este aceasta: „De ce am fost eu creat?” Aceasta este o întrebare care prinde minţile multor oameni. Răspunsul meu la o asemenea întrebare, de obicei, urmăreşte următoarele gânduri: „De ce un părinte creează copii? Deşi procreerea este rezultatul unui act fizic, în cele mai înalte sfere ale calităţii de părinţi ea este rezultatul unui impuls spre dragoste – impulsul care doreşte un obiect căruia dragostea şi caracterul să-i poată fi date. Este calitatea de părinte diferită de Dumnezeu? Ar fi putut Dumnezeu, dragoste fiind, să fi făcut orice altceva decât să creeze obiecte ale acelei dragoste. Şi, odată ce ne-a creat pe noi, nu se va da El pe El Însuşi nouă? Dacă nu, atunci întregul gând şi scop al creaţiei este minimalizat. Ca Elohim, Dumnezeu este un Creator puternic, dar ca Iehova Elohim, El este şi Domnul tandru şi plin de dragoste.

O Tată, cât este de încântător să ni se aducă aminte de scopul divin din dosul creaţiei. Tu m-ai făcut pentru ca să te cunosc pe Tine şi să trăiesc cu Tine. Eu îţi voi fi recunoscător toată eternitatea.

Descoperit cu numele – ELOHIM

1A

INTRODUCERE

O dorinţă care se adânceşte

Ioan 17:1-10

„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.“ (Ioan 17:3)

STUDIU SUPLIMENTAR Deuteronom 4:29; Ioan 14:6-11 1. Ce tip de persoană găseşte Dumnezeu? 2. Cum îl putem noi cunoaşte pe Dumnezeu?

În această vreme, în care suntem înconjuraţi de întuneric spiritual, există totuşi câteva semne încurajatoare. Unul dintre ele este acela că în inimile creştinilor de peste tot există o dorinţă care se adânceşte tot mai mult de a-l cunoaşte mai mult pe Dumnezeu. Un om mi-a scris odată şi mi-a spus, „Ceva în interiorul meu tânjeşte să cunoască mai multe despre Creatorul meu. Poţi să-mi araţi cum poate fi satisfăcută această foame?” Există, cred eu, mulţimi de oameni care împărtăşesc simţământul bărbatului şi acesta este motivul pentru care, cu ajutorul lui Dumnezeu, intenţionez, în următoarele două luni, să provoc gândirea ta la o serie de studii destinate să-ţi crească cunoaşterea de Dumnezeu prin înţelegerea diferitelor Lui nume.

A-l cunoaşte pe Dumnezeu este cel mai mare scop pe care o persoană îl poate avea. Dacă păcatul nu ar fi intrat în lume, atunci bărbaţii şi femeile s-ar fi devotat pe ei înşişi cunoaşterii de Dumnezeu pentru totdeauna. Lipsa de cunoaştere, spune Biblia, este motivul pentru care poporul lui Dumnezeu piere (Osea 4:6). Deci trebuie imediat ridicată întrebarea: Cum am putea noi ajunge să îl cunoaştem pe Dumnezeu mult mai complet? Noi îl putem cunoaşte pe Dumnezeu numai prin mijloacele prin care El alege să se reveleze pe Sine, care sunt: creaţia materială, Scripturile şi prin Fiul Său, Domnul Isus Hristos.

Scopul acestor serii de studii este acel de a-L descoperi pe Dumnezeu mult mai complet prin diferitele nume folosite în Scriptură. Un nume, atunci când este folosit în Biblie, nu este numai o simplă desemnare, el este o definiţie. Numele lui Dumnezeu revelează caracteristicile Sale şi reflectarea asupra lor ar trebui să aibă influenţă asupra propriilor noastre vieţi şi caractere. În timp ce medităm asupra măreţei lui Dumnezeu, a harului Său şi a dragostei Sale, fiecare problemă pe care noi o avem cade la locul potrivit. Din experienţă vă pot spune că problemele majore devin mult mai puţin semnificative atunci când sunt măsurate cu măreţia şi omnipotenţa lui Dumnezeu.

Tată plin de har, deja eu simt că, în următoarele două luni, foamea mea după Tine va fi satisfăcută. Dar nu satisfăcută deplin, pentru că a te cunoaşte pe Tine înseamnă că eu sunt satisfăcut cu o satisfacţie nesatisfăcătoare. Amin.

2A

ELOHIM

Sprijin cosmic

Geneza 1:1-13

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.“ (Geneza 1:1)

STUDIU SUPLIMENTAR Geneza 1:26-31; Psalmul 148:1-14. 1. De ce a creat Dumnezeu umanitatea? 2. Cum ar trebui noi să răspundem Creatorului?

Ieri am spus că una dintre cele mai încântătoare descoperiri pe care le putem face în studiul nostru în Biblie este aceea de a vedea modul în care Dumnezeu se revelează pe Sine prin diferitele sale nume. Vechiul Testament, scris în original în Ebraică şi Aramaică – limbile Evreilor – conţine înţelesuri care uneori sunt pierdute prin traducere şi lucrul acesta este adevărat şi în legătură cu diferitele nume ale lui Dumnezeu. Cu toate acestea, atunci când ne uităm la acele nume în detaliu şi le folosim ca lentile pentru a examina natura şi caracterul lui Dumnezeu, putem găsi atâta măreţie şi putere încât a pierde acest exerciţiu ar cu adevărat foarte trist.

Deci, hai, chiar acum, să ne concentrăm gândurile asupra primului nume Evreiesc pentru Dumnezeu, pe care îl găsim în Biblie. El apare în versetul de deschidere a cărţii Geneza: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”. Numele pentru Dumnezeu, de aici, este „Elohim” şi arată spre Cel care posedă toate puterile divine. Cum ar fi fost dacă Biblia nu ar fi început cu o imagine a unui Creator Atotputernic? Cum ar fi fost dacă, în loc, am citi aşa: „La început cerurile şi pământul au apărut împreună prin propriul lor acord”? Acest gând răcoritor ar fi pus o mână rece peste nădejdile şi încercările noastre şi ne-ar fi dat ceea ce un om vrednic şi serios odată a descris ca „un sentiment de singurătate cosmică”.

Dacă nu există nici un Creator în dosul universului, atunci eu nu pot fi sigur că viaţa mea are vreun sprijin cosmic, eu nu ştiu dacă lucrez cu ceva semnificativ sau pur şi simplu lucrez singur şi fără sens fără ca nimeni să-mi sprijine lucrul meu sau nici cel puţin să nu îi pese. Viaţa nu poate fi cu sens numai dacă are resurse pline de sens. Dacă nu există un Creator, atunci viaţa, într-adevăr, este fără sens. Cu toate acestea, dacă există un Creator, atunci întreaga viaţă se îmbracă într-un sens nou şi minunat.

O Dumnezeule, eu văd că atunci când te pierd pe Tine, atunci totul este pierdut. Nu am nici o bază pentru viaţa mea, nici un sens, nici un scop. Pur şi simplu lumea nu are sens fără Tine. Amin.

3A

„Dumnezeu este în cerul Său…”

Iov 23:1-17

„Oh! Dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,“ (Iov 23:3)

Ieri am făcut comentariul că „viaţa nu poate fi cu sens numai dacă are resurse pline de sens”. Dacă Dumnezeu nu este punctul nostru de pornire, atunci creaţia nu are un cadru de referinţă potrivit; nu avem nici o stea după care să ne cârmuim corabia şi, neavând nici o stea, nu putem ajunge în port. Când Dumnezeu nu este plasat în mod stabil în centrul universului – locul cuvenit Lui – noi pierdem sensul vieţii.

STUDIU SUPLIMENTAR Geneza 28:10-17; Psalmul 146:5-10. 1. Ce a descoperit Iacov? 2. Ce a afirmat Psalmistul?

Dacă nu există nici un Dumnezeu care să dea sens vieţii şi existenţei pământeşti, atunci ajungem la condiţia descrisă de profesor E. Hocking, un filozof de la Harvard, care crede că omul ajunge să fie frustrat, pentru că descoperă că are nevoie să fie complectat de ceva dincolo de el însuşi. Acesta este verdictul său: „Dacă nu există nici un Dumnezeu care să dea valoare şi sens vieţii, atunci fiinţele umane sunt baloane de săpun animate care se ridică pe suprafaţa cosmică, scânteiază în lumina soarelui într-un spaţiu scurt şi apoi explodează, lăsând în urmă, pe suprafaţa lucrurilor, o pată umedă urâtă”. O altă persoană a rezumat subiectul în felul următor: „Dacă nu există Dumnezeu, trecem prin zile împovărătoare care nu au nici un înţeles şi nici un sfârşit”.

Cei care ignoră faptul că universul a început printr-un act creativ a unui Dumnezeu iubitor sunt lăsaţi cu acel „sentiment al singurătăţii cosmice” la care am făcut referire ieri. Şi cei care îl înlătură total pe Dumnezeu sunt într-o situaţie chiar mai rea pentru că ei nu au nici o nădejde de a ajunge vreodată la o înţelegere cu vastul univers. Aşa cum am spus mai înainte, un ateu a fost descris ca „cineva care nu are nici un mijloc invizibil de susţinere”. Numai măsura în care lui Dumnezeu i se acordă locul central în universul Său, poate fi biruit sentimentul de singurătate cosmică pentru că, împrumutând un vers de la poetul Robert Browning, atunci când „Dumnezeu este în cerul Său, atunci totul este în ordine cu lumea.”

O Dumnezeule, văd că atunci când oamenii te pierd pe Tine, atunci viaţa îşi pierde muzica ei. Eu sunt atât de bucuros că deja te cunosc pe Tine şi tânjesc să te cunosc mult mai deplin. Te rog ajută-mă în căutarea mea. De dragul lui Isus. Amin.

4A

„Eu aş vrea ca Dumnezeu să fie înapoi”

Filipeni 3:1-4

„Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;“ (Filipeni 3:10)

Astăzi continuăm să medităm asupra gândului că Dumnezeu este pentru prima dată văzut în Scriptură în calitatea Sa de Creator al universului. Faptul că Biblia se deschide în acest fel ne învaţă că fără un Creator universul nu are nici un cadru de referinţă potrivit şi îi lipseşte un înţeles cosmic.

STUDIU SUPLIMENTAR Fapte 17:22-31; Efeseni 1:15-23 1. Cum ne putem noi picta cerul nostru spiritual în mod corect? 2. De ce Pavel s-a rugat pentru Creştini să îl cunoască pe Isus?

Sir Winston Churchil, care a fost şi în cuvinte la fel de priceput ca şi în pana sa de artist, a zis, „Ori de câte ori mă aşez să pictez o scenă din natură, eu mai întâi încerc să aşez în mod corect cerul, pentru că atunci când am aşezat cerul în mod corect atunci eu ştiu că imaginea se va aşeza în mod corect”. Din ceea ce am văzut că s-a spus în ultimele câteva zile, deja noi ar trebui să fim conştienţi că dacă ne pierdem cerul, atunci curând noi ne pierdem şi pământul. Cu toate acestea, odată ce l-am pus pe Dumnezeu acolo unde îi este locul – în centrul cosmosului pe care El l-a creat – atunci „cerul este la loc” şi totul cade la locul lui.

Un lucrător de pe Coasta de vest a Americii, care în mod trist şi-a supus credinţa sa creştină teoriei că „Dumnezeu este mort”, cu câţiva ani în urmă, a spus într-un interviu dat unui reporter de televiziune, „Viaţa este dură şi conţine puţin sens sau înţeles… cerurile sunt ca bronzul… uneori eu aş vrea ca Dumnezeu să fie înapoi”. Acest om înşelat, suferea de ceva care era numit „paralizia analizei” – el încearcă să trăiască pe o negaţie şi lucrul acesta pur şi simplu nu se poate face. Cazul Său poate fi asemănat cu acela unui om care umblă pe o masă în fiecare zi, aruncă o privire spre mâncare şi apoi se întoarce înapoi cu dispreţ. El poate trăi cu această atitudine de dispreţ pentru o vreme – dar numai pentru o vreme. În final loviturile dureroase ale foamei şi slăbiciunea pe care el o simte îi va spune, chiar dacă el va refuza să vorbească, că trupul său a fost făcut pentru mâncare şi că a refuza să accepte acest adevăr are ca rezultat moartea sigură.

Tată Cresc, concluzia este inevitabilă – fără Tine, cerul meu este în mod continu acoperit. Fie ca astăzi norii să fie alungaţi şi eu să pot vedea – să pot vedea cu adevărat. În numele lui Isus. Amin.

5A

„Căutarea după mine”

Iov 22:12-30

„Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecaţi.“ (Iov 22:29)

STUDIU SUPLIMENTAR Luca 11:11-24; Luca 19:1-10 1. Cum îl căutăm noi pe Dumnezeu? 2. Cum ne caută Dumnezeu pe noi?

Până acum ar trebui să fie clar pentru fiecare din noi că motivul pentru care Dumnezeu se revelează pe Sine nouă, în paginile de deschidere a Bibliei, în calitate de Creator al universului este acela că El vrea ca noi să avem un cadru puternic de referinţă în care să ne construim credinţele. Fără cunoaşterea că universul a venit în fiinţă prin mâna Sa, viaţa nu are nici înţeles, nici scop. Dacă Dumnezeu dispare atunci tot ceea ce este de valoare dispare împreună cu El – toate lucrurile sunt lipsite de permanenţă, stabilitate şi realitate.

Cu secole în urmă, profetul Isaia a rezumat întregul subiect în aceste cuvinte: „În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, drugul acela împlântat într-un loc tare va fi scos, va fi tăiat, şi va cădea, şi povara care era pe el va fi nimicită, căci Domnul a vorbit.”“ (Isaia 22:25). Atunci când cârligul filozofiei materialiste, în care aproape toate lucrurile sunt agăţate în această generaţie, este smuls de calamitatea economică – o posibilitate care provoacă multă frică acum – atunci nădejdile, planurile şi încrederea noastră dispar împreună cu el. Această generaţie îşi agaţă nădejdile într-un cârlig greşit – materialismul. Acel cârlig ar trebui să fie Dumnezeu, pentru că atunci când El ţine totul, în mijlocul tensiunii lucrurilor, totul se ţine.

Aici, în secolul XXI, suntem în poziţia de a fi ceea ce Sorokin numeşte o „societate a senzaţiei”. Ea este o societate care s-a consumat pe sine cu realităţile vieţii. Era noastră devine una ruinată din punct de vedere moral, spiritual şi financiar. Atunci când decidem să adoptăm un nou centru – Dumnezeu – atunci viaţa pentru noi va avea un înţeles nou şi un scop nou. Unul care a fost cândva agnostic şi care a trecut de la agnosticism la credinţa în Hristos, a spus următoarele: „Am ajuns la concluzia că universul nu avea nici un sens fără Dumnezeu. M-am decis să-L caut pe El şi am descoperit că El mă căuta pe Mine”.

O Dumnezeule, acum eu văd în mod clar cadrul în care eu trebuie să câştig sau să pierd bătălia vieţii. Ajută-mă să-Ţi dau locul corect în centrul universului meu. Apoi – şi numai apoi – viaţa va avea sens. Amin.