Estera 5-7

A. Complotul demascat de Estera (cap. 5-7)

Aceste capitole marchează punctul culminant al cărţii. Aici mesele sunt răsturnate şi răul este biruit de bine. Poporul lui Dumnezeu este păstrat printr-un set neobişnuit de situaţii. Este evident pentru cititorii care se încred în Domnul că El era în mod suveran la lucru, împlinindu-şi scopurile. Cititorilor originali din Palestina post-exilică li se aducea şi lor aminte că Dumnezeu îi va proteja de orice lucru care le-ar putea apărea în cale. Chiar şi uitarea unui regele păgân poate fi folosită de Dumnezeu şi să-şi protejeze poporul Său.

1. Pregătirea banchetului (5:1-4).

5:1-4 – După 3 zile de post, la care „Estera” a participat (vezi 4:16), ea era gata să meargă la „împăratul” cu cererea sa. De fapt ea a mers „a treia zi”, pentru că părţile din zi erau socotite ca o zi întreagă. Chiar dacă ea nu fusese cu regele de peste o lună (Estera 4:11), „ea a căpătat trecere înaintea lui” (cu toate că ei i-a fost teamă) şi „a întins… toiagul împărătesc pe care-l ţinea în mână” înspre ea (vezi 4:11; 8:4). El a simţit că ea a venit să ceară ceva şi deci a întrebat-o care îi este cererea. Şi el chiar s-a oferit să-i dea orice i-ar cere „chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie” (vezi 5:6; 7:2; Marcu 6:23). Se pare că acesta era un idiom pentru a exprima gândul că Estera putea cere orice dorea şi dorinţa ei va fi împlinită. Cererea Esterei a fost simplă: ea i-a cerut ca „vină împăratul (Xerxes) astăzi cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit.”

2. Al doilea banchet pregătit (5:5-8).

5:5-8 – „Ospăţul” a fost pregătit şi lui „Haman” i s-a spus să vină aşa cum „Estera” a cerut. Era o onoare neobişnuită să fii invitat la un banchet cu o regină, pentru că oficialii persani erau grijulii cu soţiile lor. Când „împăratul” a întrebat ce dorea ea şi din nou i-a promis să-i împlinească dorinţa (vezi v. 3; 7:2), „Estera a răspuns” că ea îi va spune în ziua următoare la al doilea „ospăţ”. De ce „Estera” nu a relatat despre complotul lui Haman la primul ospăţ nu se spune. Poate „Esterei” i-a fost frică să-şi spună plângerea faţă de „împăratul”. Poate ea a avut un al doilea gând să nu îi spună de fel. Sau poate ea a simţit că el nu era în forma cea mai bună a minţii pentru ca ea să-i spună în aceea zi. Dintr-un punct de vedere literar, această întârziere ridică nivelul de tensiune în timp ce povestea se mişcă spre un punct culminant. O persoană care citeşte Estera pentru prima dată va fi într-o stare de mare agitaţie în timp ce tensiunea creşte. Răspunsul lui Xerxes la sugestia Esterei nu este dat aici, dar mândria ulterioară a lui Haman (5:12) arată că „împăratul” era într-un evident acord cu ideea.

3. Haman priveşte cu lăcomie şi construieşte spânzurătoare (5:9-14).

5:9-14 – „Haman” a fost euforic („vesel şi cu inima mulţumită”) cu privire la norocul său instantaneu în relaţia cu „împăratul” şi cu regina (v. 12) dar, prin contrast, el era mânia în legătură cu „Mardoheu”, „Evreul”, care tot refuza să se plece înaintea lui (vezi 3:2, 5). Haman a fost atât de muncit cu privire la Mardoheu încât nu se putea bucura de poziţia sa bună. Cu această ocazie, pentru a se linişti pe sine de mânia şi frica sa cu privire la Mardoheu, el şi-a adunat familia şi „prietenii” şi a petrecut timp lăudându-se cu privire la „strălucirea bogăţiilor” pe care el le-a adunat şi familia pe care a ridicat-o (el a avut „zece” fii; 9:7-10, 12). Ca un fanfaron social (vezi 6:6) el de asemenea le-a adus aminte despre promovarea sa în rang în guvernare, înflorind toate acestea prin a le spune că în două zile succesive el urma să fie invitatul de onoare la un „ospăţ” privat la care erau prezenţi numai cu „împăratul” şi „împărăteasa”. Cu toate acestea, el a admis că toţi banii lui şi faima nu l-au satisfăcut datorită lui „Mardoheu”.

„Nevasta sa, Zereş, şi toţi prietenii lui” nu erau mai buni decât era el. Ei i-au sugerat ca Haman să „pregătească o spânzurătoare” care va fi „înaltă de cincizeci de coţi” şi „Mardoheu să fie spânzurat” pe ea înainte de ospăţ aşa încât să nu mai fie nimic acre să-l deranjeze atunci când se duce la sărbătoare. „Spânzurătoarea” probabil era un par înfipt în pământ, o metodă obişnuită de execuţie în lumea antică. Scopul pentru care i s-a sugerat un par atât de înalt era acela ca aceasta să fie o lecţie pentru toţi care îl vedeau. Persoana agăţată pe par ar fi fost vizibilă din toate direcţiile pentru că atârna mai sus decât toţi copacii. Acest spectacol ar fi accentuat în mod solemn că Haman era în control (vezi 3:1) şi că nimeni să nu încerce să-i stea în cale.

„Haman”, fără îndoială a simţit că odată ce Mardoheu ar dispărea nu ar mai exista nici o opoziţie organizată din tabăra Evreilor. El ar fi scăpat de duşmanii lui pentru totdeauna. Aici tensiunea din conflictul dintre Haman şi Mardoheu atinge piscul său cel mai înalt. Din acest punt înainte ea se linişteşte puţin câte puţin prin situaţii care deja au fost puse în mişcare. În măsura în care evenimentele se desfăşoară, cititorului i se aduce aminte de aparent nesemnificativele şi uitatele evenimente pe care priceputul narator le-a menţionat mai înainte, dar nu le-a accentuat. Dumnezeu era la lucru într-un mod suveran, chiar şi în spatele acestui act plin de ură cum este cel al ridicării spânzurătorii (vezi Fapte 2:23; 4:27-28).

4. Mardoheu onorat de Xerxes (cap. 6).

Tensiunea care se construieşte în toată relatarea, acum începe să se disipeze. Adevăruri mai înainte înţelese primesc acum înţelesuri noi. Situaţii aproape incredibile arată spre mâna lui Dumnezeu care călăuzeşte cursul evenimentelor. Întregul curs al istoriei pentru naţiunea Evreiască a fost schimbat pentru că un împărat păgân, la sute de mile de centrul activităţii lui Dumnezeu în Ierusalim, nu putea să doarmă. Poporul Evreu din tot imperiul Persan şi în mod special din Palestina însăşi, nu erau conştienţi de lucrările lui Dumnezeu până la multă vreme după evenimente. Dar citind în lumina legământului lui Dumnezeu cu Avraam, Moise şi David, cititorul putea aprecia corect acţiunea suverană a lui Dumnezeu.

6:1-3 – În noaptea de dinaintea celui de al doilea ospăţ al Esterei, „Ahaşveroş” „n-a putut să doarmă” (vezi Daniel 6:18). Autorul nu a scris de ce Estera a cerut o întârziere în a spune regelui cererea sa (Estera 5:7) dar motivul era acum făcut clar. Dumnezeu urma să-l înalţe pe „Mardoheu”, să-l pregătească pe „împăratul” pentru a reacţiona într-un mod nefavorabil faţă de Haman. Datorită insomniei împăratului, el a cerut „să-i aducă lângă el cartea aducerilor aminte, Cronicile” (analele curţii; vezi 2:23). Uneori, aşa cum ştiu mulţi oameni acre au insomnie, cititul poate ajuta pe o persoană să adoarmă! Prin insomnia lui Xerxes, Dumnezeu l-a făcut să afle despre fapta lui Mardoheu. Din toate textele care puteau fi alese de bibliotecar (din înregistrările celor 12 ani de domnie până în acel moment), a fost citit de „împăratul” cel care conţinea relatarea modului în acre Mardoheu a descoperit complotul pentru asasinare (2:21-23). Surse extra-Biblice confirmă că regii Persani păstrau un sistem destul de amănunţit de înregistrare (vezi Ezra 6:1-2). Herodotus a observat că regele păstra în mod special o înregistrare clară a celor care l-au slujit bine. Încă odată suveranitatea lui Dumnezeu este evidentă. Când Xerxes a întrebat „Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui Mardoheu…?” pentru că a salvat viaţa regelui (aproximativ 5 ani înainte; vezi Estera 2:16 cu 3:7), regele a aflat că el nu a fost răsplătit. Fără îndoială a apărut o trecere cu vederea birocratică. Cu toate acestea, dacă Mardoheu ar fi primit imediat răsplata pentru că a salvat pe rege nu ar fi fost nevoie de un plan elaborat care curând va fi dus la îndeplinire de către împărat prin gura lui Haman (6:6-10). Încă odată circumstanţele neobişnuite au lucrat pentru păstrarea poporului lui Dumnezeu.

6:4-6 – Dimineaţa (vezi 5:14), „Haman venise în curtea de afară a casei împăratului să ceară împăratului să spânzure pe Mardoheu”. „Împăratul a zis: „Cine este în curte?”” şi „tocmai s-a întâmplat” ca Haman să fie acolo. Este evident că mesele erau răsturnate. Tot ceea ce a fost destinat pentru rău împotriva Evreilor, acum se întorcea pentru binele lor. Ce mângâiere trebuie să fi fost aceasta pentru cititorii Evrei originali din Palestina post-exilică atunci când ei au văzut poziţia lor sensibile printre naţiuni. Ei e puteau bucura de faptul că Dumnezeu le-a purtat de grijă şi El va continua să îi păstreze aşa cum a făcut-o sub Xerxes.

Atunci când „Haman” a intrat în prezenţa regelui, el trebuie să se fi simţit onorat. Şi când „împăratul i-a zis: „Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?””, egoistul „Haman” s-a umplut pe sine cu bucurie şi entuziasm. El a crezut că „împăratul” vorbea despre el.

6:7-9 – Haman a răspuns „împăratului” menţionând câteva lucruri care ar trebui făcute pentru persoana pe care „vrea împăratul să-l cinstească”:

1) Haman a recomandat că un asemenea om ar trebui să aibă aspect regal, purtând o „haina împărătească” şi să călărească „calul pe care călăreşte împăratul”. Unii au sugerat că Biblia greşeşte atunci când vorbeşte de un cal cu „cununa împărătească pe cap”. Ei cred că omul şi nu calul, ar trebui să poarte coroana. Cu toate acestea, un basorelief de fapt arată un cal cu o coroană pe capul său, însemnând că era un cal regal.

2) Haman a spus că omul onorat ar trebui să fie slujit de una din „căpeteniile de seamă ale împăratului”.

3) Prinţii trebuiau să ia omul să-l „plimbe călare pe cal prin locul deschis al cetăţii” pe cal, deschizându-i drumul înaintea lui şi arătând tuturor care se vor uita că pe acest om „vrea împăratul să-l cinstească” (vezi Geneza 41:42-42).

Haman nu avea nevoie de bani (vezi Estera 3:9). El tânjea după respect din partea celor din jurul său şi din partea maselor largi de oameni (vezi 5:11). Cu toate că era fabulos de bogat şi avea mai multă putere decât oricare din afara familiei regale (3:1), el dorea mai mult respect din partea oamenilor din cetate. Pofta lui Haman după respect (din partea lui Mardoheu) este ceea ce l-a adus la necaz, mai înainte de toate (vezi 3:2, 5; 5:9, 13).

6:10-13 – Ideile lui Haman se pare că au plăcut regelui; el „a zis lui Haman”, să le împlinească „iudeului Mardoheu”. Aceasta este prima din cele 5 ori când Mardoheu este numit „Evreul” (vezi 8:7; 9:29, 31; 10:3), se pare pentru a scoate în evidenţă faptul că unui Evreu, cu toate că se opunea lui „Haman”, i s-a dat o poziţie proeminentă În Susa în Imperiul Persan. Ce întoarcere a evenimentelor; ce ironie pentru Haman! „Mardoheu”, pe care el îl ura, trebuia să fie onorat de „Haman”: El care dorea respect din partea lui Mardoheu trebuia să dea respect lui Mardoheu. Haman a trebuit să împlinească ordinul împăratului cu toate că aceasta la- făcut de ruşine şi l-a mâniat tare. După aceea „s-a dus în grabă acasă, mâhnit şi cu capul acoperit” şi „a istorisit nevestei sale, Zereş, şi tuturor prietenilor săi” cum soarta s-a întors.

Mai devreme, Mardoheu, în mod public, a plâns pentru poporul său (4:1); acum, Haman, în mod privat, plângea pentru propria umilire. Când Haman şi-a lăsat soţia dimineaţa, el era cu moralul ridicat. Acum, a ajuns la fund. Pentru a face lucrurile mai rele, „înţelepţii lui şi nevasta sa”, toţi nu vedeau nimic numai necaz pentru el în viitor. Ei au observat că „dacă Mardoheu… este din neamul iudeilor”, aceasta însemna că Haman era condamnat. Ce au vrut ei să spună, în mod exact, este greu de determinat. Se ştie că în religiile Persane în mare parte erau făcute din prevestiri şi semne. Destin, şansă şi noroc erau considerate importante în viaţa de fiecare zi. Cartea Esterei stă ca o polemică împotriva unor asemenea concepţii fataliste ale lumii. Pentru oamenii care nu sunt din comunitatea legământului, Israel, evenimentele lumii par a fi fataliste şi se întâmplă datorită şansei. Dar cei care sunt poporul legământului cu Dumnezeu ştiu că Dumnezeu domneşte peste destin. El mişcă evenimentele şi circumstanţele după buna Sa plăcere. Sfătuitorii păgâni şi soţia păgână a unui om rău, fără să ştie, au afirmat adevărul central al acestei cărţi: Nici Haman şi nici o altă fiinţă umană nu vor „putea face nimic împotriva” Poporului Ales al lui Dumnezeu, naţiunea Evreiască (dintre care mulţi erau înapoi în Palestina cu un templu reconstruit, aducând jertfe lui Dumnezeu la Ierusalim).

6:14 – Acum, când lumea i se prăbuşeşte în cap, „Haman” era împins din spate să meargă la al doilea „ospăţ” al Esterei, pe care cândva îl dorea, dar acum îi era groază. El s-ar putea să se fi gândit la ceea ce regele îi va spune la banchet.

Haman stă ca un prototip al tuturor activiştilor anti-Dumnezeu care se opun poporului lui Dumnezeu. Ca pe autorii multor poveşti scurte, Dumnezeu a călăuzit autorul Cărţii Estera să-şi transforme figurile istorice în simboluri cu proporţii mult mai mari. În timp ce naţiunea readunată citea această relatare, ei se puteau uita înapoi în istoria lor şi să observe alte ocazii când oamenii au încercat să pună de o parte profeţiile lui Dumnezeu despre naţiunea lor şi au falimentat. Prin urmare, ei putea să se odihnească în siguranţă că în viitor Dumnezeu va face acelaşi lucru. Chiar dacă poporul lui Dumnezeu deseori nu l-au ascultat pe El, chiar dacă deseori ei nu au fost din punct de vedre spiritual şi nici chiar fizic acolo unde Dumnezeu dorea ca ei să fie, eliberare a venit. Aşa va lucra Dumnezeu în istorie încât El să fie răzbunat şi poporul Său să fie eliberat.

5. Lui Xerxes i se spune de complot, Haman este spânzurat (cap. 7).

7:1-4 – Ce ştia „Haman” despre „Estera” nu se spune. Dacă el ştia despre legătura dintre Mardoheu şi Estera, el ar fi putut fi şi mai îngrozit la gândul că va merge la acest al doilea ospăţ oferit de Estera. Acesta este al cincilea banchet menţionat în Cartea Estera: două au fost date de „împăratul” (1:3, 5) unul de împărăteasa Vasti (1:9) şi două de „Împărăteasa Estera” (5:4, 8). În timpul banchetului „împăratul” a întrebat-o din nou pe Estera despre „cererea” ei şi din nou i-a promis că i-o va împlini (vezi 5:3,6). De data aceasta Estera a ajuns chiar la punct şi şi-a prezentat „dorinţa” şi „cererea” de „viaţă” pentru ea şi pentru „poporul” ei. Era clar acum pentru Xerxes care era naţionalitatea ei (vezi 2:10, 20). Ea a explicat că tot „poporul” ei a fost vândut (adică, regelui i-a fost oferită o mită de către Haman; vezi 3:9; 4:7) pentru nimicire (vezi 3:13). Arătându-i poziţia sa subordonată regelui, ea a arătat că dacă ei ar fi fost numai „vânduţi” în sclavie, ea cu siguranţă nu l-ar fi deranjat pe „împăratul”. Afirmaţia Esterei nu numai că rată puterea de necrezut a regelui, dar şi condiţia la care ea a fost redusă. „Estera” s-ar putea să fi fost temătoare, pentru că nu ştia dacă regele îi va onora cererea. Era destul de posibil ca el să fi fost cuprins de furie, aşa cum a făcut cu Vasti (1:12).

7:5-6 – Cu toate acestea, de această dată „împăratul” nu s-a înfuriat. El a cerut mai multe informaţii despre cine făcea „aşa” Esterei şi poporului ei. Fără îndoială o înfăţişare de teroare a apărut pe faţa lui Haman atunci când şi-a dat seama că era pe punctul să fie dat pe faţă în faţa celui mai puternic om de pe faţa pământului. „Haman” trebuia să ştie că execuţia sa era sigură, acum că „soarta” lucra împotriva lui. „Estera” a arătat că „Haman, răul” era „vrăjmaşul” (vezi 3.10; 8:1; 9:10, 24).

7:7-8 – Acum „împăratul” era plin de „mânia” (vezi 1:12 şi mânia lui Haman în două ocazii, 3:5; 5:9). Motivul pentru care regele a părăsit palatul pentru a pleca afară „în grădina casei împărăteşti” nu ne este spus. S-a sugerat că el a plecat afară pentru a-şi stăpâni mânia, dar este puţin probabil în lumina altor comportamente ale lui. Alţii au sugerat că el a gândit un mod de a-l executa pe Haman într-un mod legal, dar acest lucru este puţin probabil pentru că orice cuvânt al împăratului era lege. Alţii au zis că Xerxes a căutat un mijloc de a o cruţa pe Estera şi naţiunea sa. Indiferent acre ar fi motivul, Estera şi „Haman” au fost lăsaţi împreună în sal de ospăţ.

În timp ce o implora pe „Estera” să-i cruţe „viaţa” – cu toate că el a realizat că „pierderea lui era hotărâtă în mintea împăratului” – Haman „se aruncase spre patul” (vezi 1:6) pe care „era Estera”. Persanii (şi mai târziu Grecii, Romanii şi Evreii) stătea întinşi pe un pat când mâncau. Exact în acel moment (o altă aşa numită „întâmplare” în suveranitatea lui Dumnezeu) „împăratul” s-a întors şi l-a acuzat pe „Haman” că atacă pe „împărăteasă”. Cu toate acestea, Haman nu o ataca, ci numai „se aruncase spre patul” ei. Este foarte puţin probabil ca Haman şi Estera să fi fost singuri în aceea sală de ospăţ. Fără îndoială că erau prezenţi şi oamenii care serveau masa şi gărzile. Cuvântul „ei”[1] (7:8) sugerează că erau acolo câţiva oameni. Ce se înţelege prin faptul că ei au „acoperit faţa lui Haman”, nu este sigur. Probabil că ei au făcut aceasta pentru că Haman era acum un om condamnat, condamnat la moarte.

7:9-10 – „Harbona, unul din fameni”, cei 7 ai împăratului (vezi 1:10), i-a spus „împăratului” despre „spânzurătoarea” pe care Haman a construit-o în timpul nopţii anterioare pentru a-l ucide pe „Mardoheu”. (5:14). Probabil Haman era urât de mulţi oameni din oraşul Susa, în special în cercul guvernatorilor. Mulţi ar fi fost bucuroşi să-l vadă pe Haman ucis. Este evident că Harbona ştia de complotul lui Haman de a-l ucide pe Mardoheu. La porunca regelui, „Haman” a fost dus şi „spânzurat… pe spânzurătoarea pe care o pregătise el”[2]. Mesele erau acum răsturnate, dat totuşi Evreii erau încă lăsaţi cu o problemă majoră. Edictul „împăratului” de a-i nimici era încă în funcţie. Printr-un decret Persan încă ar fi existat un mare măcel al multor oameni inocenţi datorită acţiunilor rele a celui care acum era mort.

---

[1] Nota Traducătorului: Acest cuvânt lipseşte în Traducerea Cornilescu, dacă ar exista ar suna cam aşa „[ei] i-au şi acoperit faţa lui Haman” în timp ce în traducerea Cornilescu expresia se referă la cuvintele împăratului, „Cum au ieşit cuvintele acestea din gura împăratului, i-au şi acoperit faţa lui Haman”.

[2] Adică înfiptă; vezi comentariile pe 2:23