Estera 3 & 4

1. Haman promovat (3:1-6).

3:1 – „Haman” a fost promovat de „împăratul Ahaşveroş” în poziţia cea mai înaltă. Acest lucru s-a întâmplat „după aceste lucruri” (adică, după ce Mardoheu a salvat pe rege de asasinat şi cei doi oameni au fost executaţi). Este rezonabil să presupunem că Mardoheu a aşteptat o răsplată pentru munca sa în folosul regelui. Dar nu i s-a dat nici o răsplată, probabil datorită unui lucru birocratic făcut de mântuială. Mai târziu această neglijenţă l-a îngrozit şi surprins pe rege (vezi 6.1-3).

Pentru că Haman a fost „fiul lui Hamedata, agaghitul”, unii au presupus că el a fost descendent din Agag, regele Amaleciţilor (1 Samuel 15:8). Cu toate acestea, pare puţin probabil ca un înalt oficial Persan să fie rudenie cu un Semit din vest care a trăit cu 600 de ani mai devreme. Arheologii au descoperit o inscripţie care indică că Agag a fost şi numele unei provincii din Imperiul Persan. Acest lucru probabil explică de ce Haman era numit Agaghitul.

3:2-4 – Promovarea lui Haman a însemnat că ceilalţi nobili îşi „plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui”, ei trebuiau să-i arate un respect special. Acesta nu era un act de închinare, aşa cum a fost cel poruncit celor trei tineri Evrei în Daniel 3:8-15. Pentru că „slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman”, probabil că şi poporul trebuia să se plece înaintea regelui însuşi. „Mardoheu” a spus că el nu se va pleca înaintea lui Haman (vezi Estera 5:9) pentru că el (Mardoheu) „este iudeu”. Probabil acest refuz persistent („în fiecare zi”) probabil a izvorât mai mult din mândrie decât din scrupulozitate religioasă. Timp de câţiva ani, „Mardoheu” nu a lăsat-o pe Estera să spună regelui că ea era o Evreică (2:10,20), dar acum Mardoheu folosea moştenirea lor naţională ca o scuză pentru a nu da onoare unui înalt oficial Persan.

3:5-6 – „Haman… umplut de mânie” de refuzul lui Mardoheu (vezi 5:9), s-a hotărât să caute un mijloc „să nimicească pe… pe toţi iudeii care se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş”, nu „numai pe Mardoheu”. Acesta era un caz timpuriu de antisemitism. În această intrigă literară, se ajunge la un punct culminant în tensiune. (Mai târziu se ajunge la al doilea punct culminant atunci când Haman a fost descoperit ca fiind cel care complotează împotriva Evreilor (7:6). Dacă ar fi fost ucişi „toţi iudeii care se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş”, aceasta ar fi inclus şi pe cei din ţara Palestinei. Aceşti Evrei din urmă erau credincioşi Domnului, închinându-se în templul reconstruit şi trăind în acord cu cerinţele Legii. O execuţie masivă a miilor de Evrei ar fi zădărnici programul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu nu poate fi împiedicat (Iov 42:2). El poate răsturna eforturile diabolice, uneori prin acţiuni miraculoase şi uneori prin acţiuni aparent întâmplătoare ca şi în secvenţa care urmează. Dumnezeu mereu lucrează spre binele poporului Său.

A. Regele convins de Haman să-i distrugă pe Evrei (3:7-15)

1. Sorţul aruncat de Haman (3:7-9).

3:7 – Autorul a inclus o parte aparent obscură a relatării înregistrând că Haman a folosit un „pur”, un cuvânt babilonian pentru „sorţ”, pentru a decide când ar trebui Evreii să fie omorâţi. Cititorii originali ai acestei cărţi ar fi înţeles că Dumnezeu lucra pentru a proteja pe poporul Său chiar şi prin stabilirea timpului evenimentelor. După cum mergeau lucrurile, Evreii aveau aproape un an pentru a se pregăti pentru conflictul cu inamicii.

Au trecut puţin mai mult de 4 ani de când Estera a devenit împărăteasă, în 487 î.Hr. (2:16). În prima zi a anului, în „Nisan” (Aprilie/Mai) 474 î.Hr., la începutul celui de „al doisprezecelea an al împăratului Ahaşveroş”, a fost aruncat pur „pentru fiecare zi şi pentru fiecare lună”. Pur este baza numelui Sărbătorii Purim (9:26). Se presupune că ziua selectată a fost ziua în care execuţia Evreilor trebuia să înceapă. „Haman” împreună cu mulţi alţi oameni din Imperiul Persan, erau extrem de superstiţioşi (vezi 6:13). Sistemul religios Persan punea accent pe soartă şi şansă. Haman a dat voie soartei, prin aruncarea sorţului, să dicteze mişcarea sa împotriva naţiunii Evreieşti. Puţin şi-a dat el apoi seama, că Dumnezeu care a creat toate lucrurile şi controlează toate evenimentele era în control în această situaţie, a aruncării sorţului. (Proverbe 16:33). Dumnezeu deja pregătise un mijloc de eliberare a poporului Său din complotul lui Haman. Luna aleasă prin sorţ a fost „luna a douăsprezecea” (Februarie-Martie) – aproape un an mai târziu. Ziua, afirmată mai târziu (Estera 3:13), era a 13 a, a lunii (vezi 8:12; 9:1).

3:8-9 – „Haman” a mers la „împărat” pentru a-şi prezenta planul. În mod fals acuzând pe Evrei că „nu ţine legile împăratului”, el a sugerat că ar fi mai bine pentru rege dacă Evreii „un popor” care este „risipit” în „toate ţinuturile împărăţiei”, ar fi exterminaţi. Haman a spus că el însuşi era gata să suporte costurile implicate în ducerea la îndeplinire a acestei „poruncă”. Haman trebuie să fi fost un om cu o mare bogăţie. În calitate de cel mai înalt oficial, el fără îndoială a avut multe oportunităţi să adauge la averea sa personală. „Zece mii de talanţi de argint” era aproximativ o greutate de 750.000 pounds (340.200 kg), o cantitate imensă care ar valora milioane de dolari în moneda curentă. Aceasta era o sumă incredibilă pe care Haman era gata să o plătească. Probabil că această sumă uriaşă l-a făcut pe rege să fie suspicios cu privire la Haman. Cu siguranţă că nu ar fi putut obţine atât de mulţi bani fără să fie necinstit. (Interesant, cu toate acestea, regele nu-i cere să plătească banii; v. 11). În acel moment Persia folosea argintul ca standard monetar.

2. Permisiunea regelui acordată (3:10-11).

3:10-11 – Xerxes, ca şi înainte, a fost uşor influenţat de oficiali (vezi 1:16-22; 2:2-4). El a acceptat sfatul lui Haman şi a consimţit. Dându-i „inelul din deget” lui „Haman”, Xerxes permitea ca „vrăjmaşul iudeilor”, aşa cum era acum numit Haman, să trimită o proclamaţie în imperiu în numele regelui. De cinci ori în cartea Estera, „Haman” este numit vrăjmaşul Evreilor (vezi 7:6; 8:1; 9:10, 24). Inelul din deget atunci când este imprimat în lut, lăsa o urmă specială, care, ca şi o semnătură, reprezenta autoritatea împăratului (vezi 3:12; 8:2, 8; Geneza 41:42; Daniel 6:17; Hagai 2:23). Regele a făcut observaţia că Haman putea face cu „poporul acesta” ce va voi. „Împăratul” nu şi-a dat seama că împărăteasa Estera era o Evreică şi va fi şi ea inclusă în hidosul plan.

3. Proclamaţiile trimise în ţară (3:12-15).

3:12-15 – Proclamaţia lui „Haman”, trimisă în numele „împăratului”, „fiecărui ţinut” şi în diferite limbi (vezi 1:22), cerea moartea pentru „toţi iudeii” inclusiv „prunci şi femei”. Haman a încercat să cureţe lumea de poporul legământului cu Dumnezeu. De asemenea executorilor li se cerea să confişte proprietatea deţinută de „Iudei”. Ziua în care s-a dat decretul a fost în Martie 474 î.Hr[1].

Când a ajuns „porunca… cetatea Susa era îngrozită” (vezi 8:15). Se pare că nu a venit nici odată înainte un asemenea decret de la curtea regală. Setea lui Haman după sânge, alături de aparenta indiferenţă a lui Xerxes faţă de asemenea atrocităţi, a fost incredibilă chiar şi pentru o societate sofisticată care folosea comportamente crude. Poate alte populaţii minoritare s-au întrebat dacă nu cumva ei vor fi următorii care vor fi anihilaţi.

B. Mardoheu jăleşte (4:1-3)

4:1-3 – Indiferent care ar fi fost motivul lui Mardoheu pentru care nu s-a plecat înaintea lui Haman, el acum era într-o mare jălanie. Vrajba sa cu Haman, indiferent că legitimă sau nu, a determinat o mare criză pentru întreaga sa naţiune. El s-a temut că Poporul Ales al lui Dumnezeu va fi distrus şi programul lui Dumnezeu oprit. El ştia suma de bani pe care Haman a fost de acord să o cheltuiască pe acest vast proiect pentru că el avea o copie a edictului (v. 7-8). Purtând „sac şi s-a presărat cu cenuşă” şi plângând în mod public însemna că „plângeau şi se boceau” (vezi Geneza 37:34; Ieremia 49:3; Daniel 9:3; Ioael 1:13; Iona 3:6). „Mardoheu” se identifica în public ca unul care este într-un mare necaz. Probabil că îi părea rău că şi-a descoperit naţionalitatea (Estera 3:4) şi deci a pus în pericol vieţile a miilor din poporul său. Peste tot „iudei” au auzit edictul şi au avut acelaşi răspuns. Cu siguranţă că mulţi din poporul Evreu s-au rugat cu stăruinţă, cu toate că cartea Esterei nu menţionează aceasta. Între timp Dumnezeu lucra din dosul scenei pentru a-şi elibera poporul.

III. Calamitatea înlăturată de Estera (4:4 – 9:19)

Până acum, nu s-a spus nimic, în Cartea lui Estera, care să sugereze că Estera şi Mardoheu erau oameni cu o mare credinţă în Yahweh. Dar aici se descoperă că ei cel puţin credeau că Dumnezeu era preocupat de bunăstarea Poporului Său Ales. În această secţiune culminantă lucrarea împreună a diferitelor evenimente descoperă suveranitatea lui Dumnezeu în lucrarea Sa pentru binele celor ce sunt ai Lui. Cu toate că numele lui Dumnezeu nu este menţionat, abundenţa de „întâmplări” cu siguranţă indică spre controlul lui Dumnezeu.

A. Comunicări între Estera şi Mardoheu (4:4-17)

4:4-8 – Acţiunea din această secţiune se centrează în jurul lui „Hatac, unul din famenii pe care-i pusese împăratul în slujba” Esterei. Cu toate că „Estera” nu „a fost chemată” la împărat de o lună (v. 11), aceasta nu însemna că ea a căzut în dizgraţia Lui. În calitate de regină, ea avea multe luxuri şi era aşteptată de „slujnicele… şi famenii ei” care i-au spus despre jalea lui Mardoheu. Ea l-a trimis pe „Hatac… să se ducă să întrebe” pe Mardoheu de ce se purta aşa într-un loc public. Esterei probabil i-a fost ruşine de el. Sau poate ea era preocupată de bunăstarea lui, pentru că i-a trimis „haine… ca să-l îmbrace”, aşa ca să nu mai fie văzut în „sac” şi cenuşă. Poziţia unică a Esterei în harem se pare că a izolat-o de liniile normale de comunicare. Ea se pare că nu ştia de edictul în legătură cu execuţia „iudeilor”.

Ca răspuns la cercetare lui Hatac la adresa lui Mardoheu „în locul deschis al cetăţii”, Mardoheu „i-a dat şi cuprinsul poruncii… ca s-o arate Esterei”. El de asemenea a spus lui Hatac să-i spună toate detaliile modului în care edictul a apărut şi „a poruncit ca Estera să se ducă la împărat să-l roage şi să stăruie de el pentru poporul său”. Cuvintele „poporul său” i-a descoperit famenului Hatac, dacă el nu a ştiut aceasta dinainte, că Estera era o Evreică. Fără vreo suspendare din partea împăratului, Estera şi Mardoheu şi tot poporul lor vor muri.

4:9-11 - Răspunsul Esterei către „Mardoheu” nu a fost prea încurajator. Monarhii Persani (ca cei din marea partea a naţiunilor antice) erau protejaţi de vizitatorii nedoriţi. „Estera” îi aduce aminte „lui Mardoheu” că ea nu poate pur şi simplu să intre „în curtea dinăuntru” a regelui neanunţată altfel ea ar putea să fie dată la moarte. „Împăratul” avea puterea de executa pe oricine îl tulbura fără o programare. Dacă „întinde împăratul toiagul lui împărătesc de aur” cuiva, arată că el a aprobat vizita şi că persoana era binevenită şi nu era în pericol să moară (vezi 5:2). Pentru că Estera nu a fost „chemată” de el de o lună, ea nu ştia dacă atitudinea lui faţă de ea îi va fi favorabilă.

4:12-14 – Răspunsul lui Mardoheu dat Esterei este deseori luat ca o mare mărturisire de credinţă. De fapt, cu toate acestea, „Mardoheu” se pare că aştepta un ajutor din partea monarhului Persan. Oricum, Mardoheu credea că Dumnezeu într-un fel îşi va proteja poporul: „izbăvirea vor veni din altă parte” dacă Estera nu se va duce la Împăratul Xerxes în legătură cu soarta Evreilor. Cu toate că Mardoheu nu este zugrăvit ca un om pios care era neprihănit în comportamentul său înaintea lui Dumnezeu, el cel puţin a avut un simţ al relaţiei de legământ dintre Dumnezeu şi Israel. El a fost conştient că promisiunile făcute lui Avraam, Moise şi David nu vor fi împlinite dacă întreaga naţiune era ştearsă. Prin urmare, el era încrezător că Dumnezeu va acţiona spre binele lor. El a nădăjduit că Dumnezeu va lucra prin Estera datorită poziţiei sale unice.

Mardoheu i-a adus aminte Esterei că dacă ea nu va încerca să înlăture această teribilă calamitate, ea cu siguranţă va muri, chiar dacă ea era membră a familiei regale. Dacă puterea lui Haman era suficient de mare pentru a ajunge în palatul regal şi a o executa pe regină nu se spune. Mardoheu pur şi simplu a plantat ideea în mintea Esterei că ea va muri dacă nu va acţiona. Prin urmare moartea poruncită de rege pentru intrarea în prezenţa sa nu ar fi mai rea decât a aştepta şi a face faţă morţii de mâna lui Haman.

4:15-17 – „Estera” a înţeles bine situaţia. În încheierea răspunsului său dat lui Mardoheu, ea a spus, „dacă va fi să pier, voi pieri”. Deci ea a decis să împlinească dorinţele lui Mardoheu de a „intra la împărat”, chiar şi dacă aceasta ar fi însemnat moartea ei. În această secţiune, ca şi peste tot în carte, Estera şi Mardoheu sunt văzuţi ca mari patrioţi spre binele naţiunii Evreieşti, dar nu sunt prezentaţi ca oameni religioşi, ca alţii din Vechiul Testament care s-au încrezut total în Domnul. Nu se spune nimic despre rugăciunea Esterei (cu toate că mulţi comentatori spun că postul ei înseamnă că şi ea s-a rugat). Ea pur şi simplu l-a instruit pe Mardoheu să strângă „pe toţi iudeii care se află în Susa şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi, nici să beţi, trei zile”, aşa cum vor face şi ea şi „slujnicele” sale.

---

[1] Despre cât de repede a fost expediat acest decret vezi comentariile pe 1:22