Estera 5-7

A. Complotul demascat de Estera (cap. 5-7)

Aceste capitole marchează punctul culminant al cărţii. Aici mesele sunt răsturnate şi răul este biruit de bine. Poporul lui Dumnezeu este păstrat printr-un set neobişnuit de situaţii. Este evident pentru cititorii care se încred în Domnul că El era în mod suveran la lucru, împlinindu-şi scopurile. Cititorilor originali din Palestina post-exilică li se aducea şi lor aminte că Dumnezeu îi va proteja de orice lucru care le-ar putea apărea în cale. Chiar şi uitarea unui regele păgân poate fi folosită de Dumnezeu şi să-şi protejeze poporul Său.

1. Pregătirea banchetului (5:1-4).

5:1-4 – După 3 zile de post, la care „Estera” a participat (vezi 4:16), ea era gata să meargă la „împăratul” cu cererea sa. De fapt ea a mers „a treia zi”, pentru că părţile din zi erau socotite ca o zi întreagă. Chiar dacă ea nu fusese cu regele de peste o lună (Estera 4:11), „ea a căpătat trecere înaintea lui” (cu toate că ei i-a fost teamă) şi „a întins… toiagul împărătesc pe care-l ţinea în mână” înspre ea (vezi 4:11; 8:4). El a simţit că ea a venit să ceară ceva şi deci a întrebat-o care îi este cererea. Şi el chiar s-a oferit să-i dea orice i-ar cere „chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie” (vezi 5:6; 7:2; Marcu 6:23). Se pare că acesta era un idiom pentru a exprima gândul că Estera putea cere orice dorea şi dorinţa ei va fi împlinită. Cererea Esterei a fost simplă: ea i-a cerut ca „vină împăratul (Xerxes) astăzi cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit.”

2. Al doilea banchet pregătit (5:5-8).

5:5-8 – „Ospăţul” a fost pregătit şi lui „Haman” i s-a spus să vină aşa cum „Estera” a cerut. Era o onoare neobişnuită să fii invitat la un banchet cu o regină, pentru că oficialii persani erau grijulii cu soţiile lor. Când „împăratul” a întrebat ce dorea ea şi din nou i-a promis să-i împlinească dorinţa (vezi v. 3; 7:2), „Estera a răspuns” că ea îi va spune în ziua următoare la al doilea „ospăţ”. De ce „Estera” nu a relatat despre complotul lui Haman la primul ospăţ nu se spune. Poate „Esterei” i-a fost frică să-şi spună plângerea faţă de „împăratul”. Poate ea a avut un al doilea gând să nu îi spună de fel. Sau poate ea a simţit că el nu era în forma cea mai bună a minţii pentru ca ea să-i spună în aceea zi. Dintr-un punct de vedere literar, această întârziere ridică nivelul de tensiune în timp ce povestea se mişcă spre un punct culminant. O persoană care citeşte Estera pentru prima dată va fi într-o stare de mare agitaţie în timp ce tensiunea creşte. Răspunsul lui Xerxes la sugestia Esterei nu este dat aici, dar mândria ulterioară a lui Haman (5:12) arată că „împăratul” era într-un evident acord cu ideea.

3. Haman priveşte cu lăcomie şi construieşte spânzurătoare (5:9-14).

5:9-14 – „Haman” a fost euforic („vesel şi cu inima mulţumită”) cu privire la norocul său instantaneu în relaţia cu „împăratul” şi cu regina (v. 12) dar, prin contrast, el era mânia în legătură cu „Mardoheu”, „Evreul”, care tot refuza să se plece înaintea lui (vezi 3:2, 5). Haman a fost atât de muncit cu privire la Mardoheu încât nu se putea bucura de poziţia sa bună. Cu această ocazie, pentru a se linişti pe sine de mânia şi frica sa cu privire la Mardoheu, el şi-a adunat familia şi „prietenii” şi a petrecut timp lăudându-se cu privire la „strălucirea bogăţiilor” pe care el le-a adunat şi familia pe care a ridicat-o (el a avut „zece” fii; 9:7-10, 12). Ca un fanfaron social (vezi 6:6) el de asemenea le-a adus aminte despre promovarea sa în rang în guvernare, înflorind toate acestea prin a le spune că în două zile succesive el urma să fie invitatul de onoare la un „ospăţ” privat la care erau prezenţi numai cu „împăratul” şi „împărăteasa”. Cu toate acestea, el a admis că toţi banii lui şi faima nu l-au satisfăcut datorită lui „Mardoheu”.

„Nevasta sa, Zereş, şi toţi prietenii lui” nu erau mai buni decât era el. Ei i-au sugerat ca Haman să „pregătească o spânzurătoare” care va fi „înaltă de cincizeci de coţi” şi „Mardoheu să fie spânzurat” pe ea înainte de ospăţ aşa încât să nu mai fie nimic acre să-l deranjeze atunci când se duce la sărbătoare. „Spânzurătoarea” probabil era un par înfipt în pământ, o metodă obişnuită de execuţie în lumea antică. Scopul pentru care i s-a sugerat un par atât de înalt era acela ca aceasta să fie o lecţie pentru toţi care îl vedeau. Persoana agăţată pe par ar fi fost vizibilă din toate direcţiile pentru că atârna mai sus decât toţi copacii. Acest spectacol ar fi accentuat în mod solemn că Haman era în control (vezi 3:1) şi că nimeni să nu încerce să-i stea în cale.

„Haman”, fără îndoială a simţit că odată ce Mardoheu ar dispărea nu ar mai exista nici o opoziţie organizată din tabăra Evreilor. El ar fi scăpat de duşmanii lui pentru totdeauna. Aici tensiunea din conflictul dintre Haman şi Mardoheu atinge piscul său cel mai înalt. Din acest punt înainte ea se linişteşte puţin câte puţin prin situaţii care deja au fost puse în mişcare. În măsura în care evenimentele se desfăşoară, cititorului i se aduce aminte de aparent nesemnificativele şi uitatele evenimente pe care priceputul narator le-a menţionat mai înainte, dar nu le-a accentuat. Dumnezeu era la lucru într-un mod suveran, chiar şi în spatele acestui act plin de ură cum este cel al ridicării spânzurătorii (vezi Fapte 2:23; 4:27-28).

4. Mardoheu onorat de Xerxes (cap. 6).

Tensiunea care se construieşte în toată relatarea, acum începe să se disipeze. Adevăruri mai înainte înţelese primesc acum înţelesuri noi. Situaţii aproape incredibile arată spre mâna lui Dumnezeu care călăuzeşte cursul evenimentelor. Întregul curs al istoriei pentru naţiunea Evreiască a fost schimbat pentru că un împărat păgân, la sute de mile de centrul activităţii lui Dumnezeu în Ierusalim, nu putea să doarmă. Poporul Evreu din tot imperiul Persan şi în mod special din Palestina însăşi, nu erau conştienţi de lucrările lui Dumnezeu până la multă vreme după evenimente. Dar citind în lumina legământului lui Dumnezeu cu Avraam, Moise şi David, cititorul putea aprecia corect acţiunea suverană a lui Dumnezeu.

6:1-3 – În noaptea de dinaintea celui de al doilea ospăţ al Esterei, „Ahaşveroş” „n-a putut să doarmă” (vezi Daniel 6:18). Autorul nu a scris de ce Estera a cerut o întârziere în a spune regelui cererea sa (Estera 5:7) dar motivul era acum făcut clar. Dumnezeu urma să-l înalţe pe „Mardoheu”, să-l pregătească pe „împăratul” pentru a reacţiona într-un mod nefavorabil faţă de Haman. Datorită insomniei împăratului, el a cerut „să-i aducă lângă el cartea aducerilor aminte, Cronicile” (analele curţii; vezi 2:23). Uneori, aşa cum ştiu mulţi oameni acre au insomnie, cititul poate ajuta pe o persoană să adoarmă! Prin insomnia lui Xerxes, Dumnezeu l-a făcut să afle despre fapta lui Mardoheu. Din toate textele care puteau fi alese de bibliotecar (din înregistrările celor 12 ani de domnie până în acel moment), a fost citit de „împăratul” cel care conţinea relatarea modului în acre Mardoheu a descoperit complotul pentru asasinare (2:21-23). Surse extra-Biblice confirmă că regii Persani păstrau un sistem destul de amănunţit de înregistrare (vezi Ezra 6:1-2). Herodotus a observat că regele păstra în mod special o înregistrare clară a celor care l-au slujit bine. Încă odată suveranitatea lui Dumnezeu este evidentă. Când Xerxes a întrebat „Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui Mardoheu…?” pentru că a salvat viaţa regelui (aproximativ 5 ani înainte; vezi Estera 2:16 cu 3:7), regele a aflat că el nu a fost răsplătit. Fără îndoială a apărut o trecere cu vederea birocratică. Cu toate acestea, dacă Mardoheu ar fi primit imediat răsplata pentru că a salvat pe rege nu ar fi fost nevoie de un plan elaborat care curând va fi dus la îndeplinire de către împărat prin gura lui Haman (6:6-10). Încă odată circumstanţele neobişnuite au lucrat pentru păstrarea poporului lui Dumnezeu.

6:4-6 – Dimineaţa (vezi 5:14), „Haman venise în curtea de afară a casei împăratului să ceară împăratului să spânzure pe Mardoheu”. „Împăratul a zis: „Cine este în curte?”” şi „tocmai s-a întâmplat” ca Haman să fie acolo. Este evident că mesele erau răsturnate. Tot ceea ce a fost destinat pentru rău împotriva Evreilor, acum se întorcea pentru binele lor. Ce mângâiere trebuie să fi fost aceasta pentru cititorii Evrei originali din Palestina post-exilică atunci când ei au văzut poziţia lor sensibile printre naţiuni. Ei e puteau bucura de faptul că Dumnezeu le-a purtat de grijă şi El va continua să îi păstreze aşa cum a făcut-o sub Xerxes.

Atunci când „Haman” a intrat în prezenţa regelui, el trebuie să se fi simţit onorat. Şi când „împăratul i-a zis: „Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?””, egoistul „Haman” s-a umplut pe sine cu bucurie şi entuziasm. El a crezut că „împăratul” vorbea despre el.

6:7-9 – Haman a răspuns „împăratului” menţionând câteva lucruri care ar trebui făcute pentru persoana pe care „vrea împăratul să-l cinstească”:

1) Haman a recomandat că un asemenea om ar trebui să aibă aspect regal, purtând o „haina împărătească” şi să călărească „calul pe care călăreşte împăratul”. Unii au sugerat că Biblia greşeşte atunci când vorbeşte de un cal cu „cununa împărătească pe cap”. Ei cred că omul şi nu calul, ar trebui să poarte coroana. Cu toate acestea, un basorelief de fapt arată un cal cu o coroană pe capul său, însemnând că era un cal regal.

2) Haman a spus că omul onorat ar trebui să fie slujit de una din „căpeteniile de seamă ale împăratului”.

3) Prinţii trebuiau să ia omul să-l „plimbe călare pe cal prin locul deschis al cetăţii” pe cal, deschizându-i drumul înaintea lui şi arătând tuturor care se vor uita că pe acest om „vrea împăratul să-l cinstească” (vezi Geneza 41:42-42).

Haman nu avea nevoie de bani (vezi Estera 3:9). El tânjea după respect din partea celor din jurul său şi din partea maselor largi de oameni (vezi 5:11). Cu toate că era fabulos de bogat şi avea mai multă putere decât oricare din afara familiei regale (3:1), el dorea mai mult respect din partea oamenilor din cetate. Pofta lui Haman după respect (din partea lui Mardoheu) este ceea ce l-a adus la necaz, mai înainte de toate (vezi 3:2, 5; 5:9, 13).

6:10-13 – Ideile lui Haman se pare că au plăcut regelui; el „a zis lui Haman”, să le împlinească „iudeului Mardoheu”. Aceasta este prima din cele 5 ori când Mardoheu este numit „Evreul” (vezi 8:7; 9:29, 31; 10:3), se pare pentru a scoate în evidenţă faptul că unui Evreu, cu toate că se opunea lui „Haman”, i s-a dat o poziţie proeminentă În Susa în Imperiul Persan. Ce întoarcere a evenimentelor; ce ironie pentru Haman! „Mardoheu”, pe care el îl ura, trebuia să fie onorat de „Haman”: El care dorea respect din partea lui Mardoheu trebuia să dea respect lui Mardoheu. Haman a trebuit să împlinească ordinul împăratului cu toate că aceasta la- făcut de ruşine şi l-a mâniat tare. După aceea „s-a dus în grabă acasă, mâhnit şi cu capul acoperit” şi „a istorisit nevestei sale, Zereş, şi tuturor prietenilor săi” cum soarta s-a întors.

Mai devreme, Mardoheu, în mod public, a plâns pentru poporul său (4:1); acum, Haman, în mod privat, plângea pentru propria umilire. Când Haman şi-a lăsat soţia dimineaţa, el era cu moralul ridicat. Acum, a ajuns la fund. Pentru a face lucrurile mai rele, „înţelepţii lui şi nevasta sa”, toţi nu vedeau nimic numai necaz pentru el în viitor. Ei au observat că „dacă Mardoheu… este din neamul iudeilor”, aceasta însemna că Haman era condamnat. Ce au vrut ei să spună, în mod exact, este greu de determinat. Se ştie că în religiile Persane în mare parte erau făcute din prevestiri şi semne. Destin, şansă şi noroc erau considerate importante în viaţa de fiecare zi. Cartea Esterei stă ca o polemică împotriva unor asemenea concepţii fataliste ale lumii. Pentru oamenii care nu sunt din comunitatea legământului, Israel, evenimentele lumii par a fi fataliste şi se întâmplă datorită şansei. Dar cei care sunt poporul legământului cu Dumnezeu ştiu că Dumnezeu domneşte peste destin. El mişcă evenimentele şi circumstanţele după buna Sa plăcere. Sfătuitorii păgâni şi soţia păgână a unui om rău, fără să ştie, au afirmat adevărul central al acestei cărţi: Nici Haman şi nici o altă fiinţă umană nu vor „putea face nimic împotriva” Poporului Ales al lui Dumnezeu, naţiunea Evreiască (dintre care mulţi erau înapoi în Palestina cu un templu reconstruit, aducând jertfe lui Dumnezeu la Ierusalim).

6:14 – Acum, când lumea i se prăbuşeşte în cap, „Haman” era împins din spate să meargă la al doilea „ospăţ” al Esterei, pe care cândva îl dorea, dar acum îi era groază. El s-ar putea să se fi gândit la ceea ce regele îi va spune la banchet.

Haman stă ca un prototip al tuturor activiştilor anti-Dumnezeu care se opun poporului lui Dumnezeu. Ca pe autorii multor poveşti scurte, Dumnezeu a călăuzit autorul Cărţii Estera să-şi transforme figurile istorice în simboluri cu proporţii mult mai mari. În timp ce naţiunea readunată citea această relatare, ei se puteau uita înapoi în istoria lor şi să observe alte ocazii când oamenii au încercat să pună de o parte profeţiile lui Dumnezeu despre naţiunea lor şi au falimentat. Prin urmare, ei putea să se odihnească în siguranţă că în viitor Dumnezeu va face acelaşi lucru. Chiar dacă poporul lui Dumnezeu deseori nu l-au ascultat pe El, chiar dacă deseori ei nu au fost din punct de vedre spiritual şi nici chiar fizic acolo unde Dumnezeu dorea ca ei să fie, eliberare a venit. Aşa va lucra Dumnezeu în istorie încât El să fie răzbunat şi poporul Său să fie eliberat.

5. Lui Xerxes i se spune de complot, Haman este spânzurat (cap. 7).

7:1-4 – Ce ştia „Haman” despre „Estera” nu se spune. Dacă el ştia despre legătura dintre Mardoheu şi Estera, el ar fi putut fi şi mai îngrozit la gândul că va merge la acest al doilea ospăţ oferit de Estera. Acesta este al cincilea banchet menţionat în Cartea Estera: două au fost date de „împăratul” (1:3, 5) unul de împărăteasa Vasti (1:9) şi două de „Împărăteasa Estera” (5:4, 8). În timpul banchetului „împăratul” a întrebat-o din nou pe Estera despre „cererea” ei şi din nou i-a promis că i-o va împlini (vezi 5:3,6). De data aceasta Estera a ajuns chiar la punct şi şi-a prezentat „dorinţa” şi „cererea” de „viaţă” pentru ea şi pentru „poporul” ei. Era clar acum pentru Xerxes care era naţionalitatea ei (vezi 2:10, 20). Ea a explicat că tot „poporul” ei a fost vândut (adică, regelui i-a fost oferită o mită de către Haman; vezi 3:9; 4:7) pentru nimicire (vezi 3:13). Arătându-i poziţia sa subordonată regelui, ea a arătat că dacă ei ar fi fost numai „vânduţi” în sclavie, ea cu siguranţă nu l-ar fi deranjat pe „împăratul”. Afirmaţia Esterei nu numai că rată puterea de necrezut a regelui, dar şi condiţia la care ea a fost redusă. „Estera” s-ar putea să fi fost temătoare, pentru că nu ştia dacă regele îi va onora cererea. Era destul de posibil ca el să fi fost cuprins de furie, aşa cum a făcut cu Vasti (1:12).

7:5-6 – Cu toate acestea, de această dată „împăratul” nu s-a înfuriat. El a cerut mai multe informaţii despre cine făcea „aşa” Esterei şi poporului ei. Fără îndoială o înfăţişare de teroare a apărut pe faţa lui Haman atunci când şi-a dat seama că era pe punctul să fie dat pe faţă în faţa celui mai puternic om de pe faţa pământului. „Haman” trebuia să ştie că execuţia sa era sigură, acum că „soarta” lucra împotriva lui. „Estera” a arătat că „Haman, răul” era „vrăjmaşul” (vezi 3.10; 8:1; 9:10, 24).

7:7-8 – Acum „împăratul” era plin de „mânia” (vezi 1:12 şi mânia lui Haman în două ocazii, 3:5; 5:9). Motivul pentru care regele a părăsit palatul pentru a pleca afară „în grădina casei împărăteşti” nu ne este spus. S-a sugerat că el a plecat afară pentru a-şi stăpâni mânia, dar este puţin probabil în lumina altor comportamente ale lui. Alţii au sugerat că el a gândit un mod de a-l executa pe Haman într-un mod legal, dar acest lucru este puţin probabil pentru că orice cuvânt al împăratului era lege. Alţii au zis că Xerxes a căutat un mijloc de a o cruţa pe Estera şi naţiunea sa. Indiferent acre ar fi motivul, Estera şi „Haman” au fost lăsaţi împreună în sal de ospăţ.

În timp ce o implora pe „Estera” să-i cruţe „viaţa” – cu toate că el a realizat că „pierderea lui era hotărâtă în mintea împăratului” – Haman „se aruncase spre patul” (vezi 1:6) pe care „era Estera”. Persanii (şi mai târziu Grecii, Romanii şi Evreii) stătea întinşi pe un pat când mâncau. Exact în acel moment (o altă aşa numită „întâmplare” în suveranitatea lui Dumnezeu) „împăratul” s-a întors şi l-a acuzat pe „Haman” că atacă pe „împărăteasă”. Cu toate acestea, Haman nu o ataca, ci numai „se aruncase spre patul” ei. Este foarte puţin probabil ca Haman şi Estera să fi fost singuri în aceea sală de ospăţ. Fără îndoială că erau prezenţi şi oamenii care serveau masa şi gărzile. Cuvântul „ei”[1] (7:8) sugerează că erau acolo câţiva oameni. Ce se înţelege prin faptul că ei au „acoperit faţa lui Haman”, nu este sigur. Probabil că ei au făcut aceasta pentru că Haman era acum un om condamnat, condamnat la moarte.

7:9-10 – „Harbona, unul din fameni”, cei 7 ai împăratului (vezi 1:10), i-a spus „împăratului” despre „spânzurătoarea” pe care Haman a construit-o în timpul nopţii anterioare pentru a-l ucide pe „Mardoheu”. (5:14). Probabil Haman era urât de mulţi oameni din oraşul Susa, în special în cercul guvernatorilor. Mulţi ar fi fost bucuroşi să-l vadă pe Haman ucis. Este evident că Harbona ştia de complotul lui Haman de a-l ucide pe Mardoheu. La porunca regelui, „Haman” a fost dus şi „spânzurat… pe spânzurătoarea pe care o pregătise el”[2]. Mesele erau acum răsturnate, dat totuşi Evreii erau încă lăsaţi cu o problemă majoră. Edictul „împăratului” de a-i nimici era încă în funcţie. Printr-un decret Persan încă ar fi existat un mare măcel al multor oameni inocenţi datorită acţiunilor rele a celui care acum era mort.

---

[1] Nota Traducătorului: Acest cuvânt lipseşte în Traducerea Cornilescu, dacă ar exista ar suna cam aşa „[ei] i-au şi acoperit faţa lui Haman” în timp ce în traducerea Cornilescu expresia se referă la cuvintele împăratului, „Cum au ieşit cuvintele acestea din gura împăratului, i-au şi acoperit faţa lui Haman”.

[2] Adică înfiptă; vezi comentariile pe 2:23

Estera 3 & 4

1. Haman promovat (3:1-6).

3:1 – „Haman” a fost promovat de „împăratul Ahaşveroş” în poziţia cea mai înaltă. Acest lucru s-a întâmplat „după aceste lucruri” (adică, după ce Mardoheu a salvat pe rege de asasinat şi cei doi oameni au fost executaţi). Este rezonabil să presupunem că Mardoheu a aşteptat o răsplată pentru munca sa în folosul regelui. Dar nu i s-a dat nici o răsplată, probabil datorită unui lucru birocratic făcut de mântuială. Mai târziu această neglijenţă l-a îngrozit şi surprins pe rege (vezi 6.1-3).

Pentru că Haman a fost „fiul lui Hamedata, agaghitul”, unii au presupus că el a fost descendent din Agag, regele Amaleciţilor (1 Samuel 15:8). Cu toate acestea, pare puţin probabil ca un înalt oficial Persan să fie rudenie cu un Semit din vest care a trăit cu 600 de ani mai devreme. Arheologii au descoperit o inscripţie care indică că Agag a fost şi numele unei provincii din Imperiul Persan. Acest lucru probabil explică de ce Haman era numit Agaghitul.

3:2-4 – Promovarea lui Haman a însemnat că ceilalţi nobili îşi „plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui”, ei trebuiau să-i arate un respect special. Acesta nu era un act de închinare, aşa cum a fost cel poruncit celor trei tineri Evrei în Daniel 3:8-15. Pentru că „slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman”, probabil că şi poporul trebuia să se plece înaintea regelui însuşi. „Mardoheu” a spus că el nu se va pleca înaintea lui Haman (vezi Estera 5:9) pentru că el (Mardoheu) „este iudeu”. Probabil acest refuz persistent („în fiecare zi”) probabil a izvorât mai mult din mândrie decât din scrupulozitate religioasă. Timp de câţiva ani, „Mardoheu” nu a lăsat-o pe Estera să spună regelui că ea era o Evreică (2:10,20), dar acum Mardoheu folosea moştenirea lor naţională ca o scuză pentru a nu da onoare unui înalt oficial Persan.

3:5-6 – „Haman… umplut de mânie” de refuzul lui Mardoheu (vezi 5:9), s-a hotărât să caute un mijloc „să nimicească pe… pe toţi iudeii care se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş”, nu „numai pe Mardoheu”. Acesta era un caz timpuriu de antisemitism. În această intrigă literară, se ajunge la un punct culminant în tensiune. (Mai târziu se ajunge la al doilea punct culminant atunci când Haman a fost descoperit ca fiind cel care complotează împotriva Evreilor (7:6). Dacă ar fi fost ucişi „toţi iudeii care se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş”, aceasta ar fi inclus şi pe cei din ţara Palestinei. Aceşti Evrei din urmă erau credincioşi Domnului, închinându-se în templul reconstruit şi trăind în acord cu cerinţele Legii. O execuţie masivă a miilor de Evrei ar fi zădărnici programul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu nu poate fi împiedicat (Iov 42:2). El poate răsturna eforturile diabolice, uneori prin acţiuni miraculoase şi uneori prin acţiuni aparent întâmplătoare ca şi în secvenţa care urmează. Dumnezeu mereu lucrează spre binele poporului Său.

A. Regele convins de Haman să-i distrugă pe Evrei (3:7-15)

1. Sorţul aruncat de Haman (3:7-9).

3:7 – Autorul a inclus o parte aparent obscură a relatării înregistrând că Haman a folosit un „pur”, un cuvânt babilonian pentru „sorţ”, pentru a decide când ar trebui Evreii să fie omorâţi. Cititorii originali ai acestei cărţi ar fi înţeles că Dumnezeu lucra pentru a proteja pe poporul Său chiar şi prin stabilirea timpului evenimentelor. După cum mergeau lucrurile, Evreii aveau aproape un an pentru a se pregăti pentru conflictul cu inamicii.

Au trecut puţin mai mult de 4 ani de când Estera a devenit împărăteasă, în 487 î.Hr. (2:16). În prima zi a anului, în „Nisan” (Aprilie/Mai) 474 î.Hr., la începutul celui de „al doisprezecelea an al împăratului Ahaşveroş”, a fost aruncat pur „pentru fiecare zi şi pentru fiecare lună”. Pur este baza numelui Sărbătorii Purim (9:26). Se presupune că ziua selectată a fost ziua în care execuţia Evreilor trebuia să înceapă. „Haman” împreună cu mulţi alţi oameni din Imperiul Persan, erau extrem de superstiţioşi (vezi 6:13). Sistemul religios Persan punea accent pe soartă şi şansă. Haman a dat voie soartei, prin aruncarea sorţului, să dicteze mişcarea sa împotriva naţiunii Evreieşti. Puţin şi-a dat el apoi seama, că Dumnezeu care a creat toate lucrurile şi controlează toate evenimentele era în control în această situaţie, a aruncării sorţului. (Proverbe 16:33). Dumnezeu deja pregătise un mijloc de eliberare a poporului Său din complotul lui Haman. Luna aleasă prin sorţ a fost „luna a douăsprezecea” (Februarie-Martie) – aproape un an mai târziu. Ziua, afirmată mai târziu (Estera 3:13), era a 13 a, a lunii (vezi 8:12; 9:1).

3:8-9 – „Haman” a mers la „împărat” pentru a-şi prezenta planul. În mod fals acuzând pe Evrei că „nu ţine legile împăratului”, el a sugerat că ar fi mai bine pentru rege dacă Evreii „un popor” care este „risipit” în „toate ţinuturile împărăţiei”, ar fi exterminaţi. Haman a spus că el însuşi era gata să suporte costurile implicate în ducerea la îndeplinire a acestei „poruncă”. Haman trebuie să fi fost un om cu o mare bogăţie. În calitate de cel mai înalt oficial, el fără îndoială a avut multe oportunităţi să adauge la averea sa personală. „Zece mii de talanţi de argint” era aproximativ o greutate de 750.000 pounds (340.200 kg), o cantitate imensă care ar valora milioane de dolari în moneda curentă. Aceasta era o sumă incredibilă pe care Haman era gata să o plătească. Probabil că această sumă uriaşă l-a făcut pe rege să fie suspicios cu privire la Haman. Cu siguranţă că nu ar fi putut obţine atât de mulţi bani fără să fie necinstit. (Interesant, cu toate acestea, regele nu-i cere să plătească banii; v. 11). În acel moment Persia folosea argintul ca standard monetar.

2. Permisiunea regelui acordată (3:10-11).

3:10-11 – Xerxes, ca şi înainte, a fost uşor influenţat de oficiali (vezi 1:16-22; 2:2-4). El a acceptat sfatul lui Haman şi a consimţit. Dându-i „inelul din deget” lui „Haman”, Xerxes permitea ca „vrăjmaşul iudeilor”, aşa cum era acum numit Haman, să trimită o proclamaţie în imperiu în numele regelui. De cinci ori în cartea Estera, „Haman” este numit vrăjmaşul Evreilor (vezi 7:6; 8:1; 9:10, 24). Inelul din deget atunci când este imprimat în lut, lăsa o urmă specială, care, ca şi o semnătură, reprezenta autoritatea împăratului (vezi 3:12; 8:2, 8; Geneza 41:42; Daniel 6:17; Hagai 2:23). Regele a făcut observaţia că Haman putea face cu „poporul acesta” ce va voi. „Împăratul” nu şi-a dat seama că împărăteasa Estera era o Evreică şi va fi şi ea inclusă în hidosul plan.

3. Proclamaţiile trimise în ţară (3:12-15).

3:12-15 – Proclamaţia lui „Haman”, trimisă în numele „împăratului”, „fiecărui ţinut” şi în diferite limbi (vezi 1:22), cerea moartea pentru „toţi iudeii” inclusiv „prunci şi femei”. Haman a încercat să cureţe lumea de poporul legământului cu Dumnezeu. De asemenea executorilor li se cerea să confişte proprietatea deţinută de „Iudei”. Ziua în care s-a dat decretul a fost în Martie 474 î.Hr[1].

Când a ajuns „porunca… cetatea Susa era îngrozită” (vezi 8:15). Se pare că nu a venit nici odată înainte un asemenea decret de la curtea regală. Setea lui Haman după sânge, alături de aparenta indiferenţă a lui Xerxes faţă de asemenea atrocităţi, a fost incredibilă chiar şi pentru o societate sofisticată care folosea comportamente crude. Poate alte populaţii minoritare s-au întrebat dacă nu cumva ei vor fi următorii care vor fi anihilaţi.

B. Mardoheu jăleşte (4:1-3)

4:1-3 – Indiferent care ar fi fost motivul lui Mardoheu pentru care nu s-a plecat înaintea lui Haman, el acum era într-o mare jălanie. Vrajba sa cu Haman, indiferent că legitimă sau nu, a determinat o mare criză pentru întreaga sa naţiune. El s-a temut că Poporul Ales al lui Dumnezeu va fi distrus şi programul lui Dumnezeu oprit. El ştia suma de bani pe care Haman a fost de acord să o cheltuiască pe acest vast proiect pentru că el avea o copie a edictului (v. 7-8). Purtând „sac şi s-a presărat cu cenuşă” şi plângând în mod public însemna că „plângeau şi se boceau” (vezi Geneza 37:34; Ieremia 49:3; Daniel 9:3; Ioael 1:13; Iona 3:6). „Mardoheu” se identifica în public ca unul care este într-un mare necaz. Probabil că îi părea rău că şi-a descoperit naţionalitatea (Estera 3:4) şi deci a pus în pericol vieţile a miilor din poporul său. Peste tot „iudei” au auzit edictul şi au avut acelaşi răspuns. Cu siguranţă că mulţi din poporul Evreu s-au rugat cu stăruinţă, cu toate că cartea Esterei nu menţionează aceasta. Între timp Dumnezeu lucra din dosul scenei pentru a-şi elibera poporul.

III. Calamitatea înlăturată de Estera (4:4 – 9:19)

Până acum, nu s-a spus nimic, în Cartea lui Estera, care să sugereze că Estera şi Mardoheu erau oameni cu o mare credinţă în Yahweh. Dar aici se descoperă că ei cel puţin credeau că Dumnezeu era preocupat de bunăstarea Poporului Său Ales. În această secţiune culminantă lucrarea împreună a diferitelor evenimente descoperă suveranitatea lui Dumnezeu în lucrarea Sa pentru binele celor ce sunt ai Lui. Cu toate că numele lui Dumnezeu nu este menţionat, abundenţa de „întâmplări” cu siguranţă indică spre controlul lui Dumnezeu.

A. Comunicări între Estera şi Mardoheu (4:4-17)

4:4-8 – Acţiunea din această secţiune se centrează în jurul lui „Hatac, unul din famenii pe care-i pusese împăratul în slujba” Esterei. Cu toate că „Estera” nu „a fost chemată” la împărat de o lună (v. 11), aceasta nu însemna că ea a căzut în dizgraţia Lui. În calitate de regină, ea avea multe luxuri şi era aşteptată de „slujnicele… şi famenii ei” care i-au spus despre jalea lui Mardoheu. Ea l-a trimis pe „Hatac… să se ducă să întrebe” pe Mardoheu de ce se purta aşa într-un loc public. Esterei probabil i-a fost ruşine de el. Sau poate ea era preocupată de bunăstarea lui, pentru că i-a trimis „haine… ca să-l îmbrace”, aşa ca să nu mai fie văzut în „sac” şi cenuşă. Poziţia unică a Esterei în harem se pare că a izolat-o de liniile normale de comunicare. Ea se pare că nu ştia de edictul în legătură cu execuţia „iudeilor”.

Ca răspuns la cercetare lui Hatac la adresa lui Mardoheu „în locul deschis al cetăţii”, Mardoheu „i-a dat şi cuprinsul poruncii… ca s-o arate Esterei”. El de asemenea a spus lui Hatac să-i spună toate detaliile modului în care edictul a apărut şi „a poruncit ca Estera să se ducă la împărat să-l roage şi să stăruie de el pentru poporul său”. Cuvintele „poporul său” i-a descoperit famenului Hatac, dacă el nu a ştiut aceasta dinainte, că Estera era o Evreică. Fără vreo suspendare din partea împăratului, Estera şi Mardoheu şi tot poporul lor vor muri.

4:9-11 - Răspunsul Esterei către „Mardoheu” nu a fost prea încurajator. Monarhii Persani (ca cei din marea partea a naţiunilor antice) erau protejaţi de vizitatorii nedoriţi. „Estera” îi aduce aminte „lui Mardoheu” că ea nu poate pur şi simplu să intre „în curtea dinăuntru” a regelui neanunţată altfel ea ar putea să fie dată la moarte. „Împăratul” avea puterea de executa pe oricine îl tulbura fără o programare. Dacă „întinde împăratul toiagul lui împărătesc de aur” cuiva, arată că el a aprobat vizita şi că persoana era binevenită şi nu era în pericol să moară (vezi 5:2). Pentru că Estera nu a fost „chemată” de el de o lună, ea nu ştia dacă atitudinea lui faţă de ea îi va fi favorabilă.

4:12-14 – Răspunsul lui Mardoheu dat Esterei este deseori luat ca o mare mărturisire de credinţă. De fapt, cu toate acestea, „Mardoheu” se pare că aştepta un ajutor din partea monarhului Persan. Oricum, Mardoheu credea că Dumnezeu într-un fel îşi va proteja poporul: „izbăvirea vor veni din altă parte” dacă Estera nu se va duce la Împăratul Xerxes în legătură cu soarta Evreilor. Cu toate că Mardoheu nu este zugrăvit ca un om pios care era neprihănit în comportamentul său înaintea lui Dumnezeu, el cel puţin a avut un simţ al relaţiei de legământ dintre Dumnezeu şi Israel. El a fost conştient că promisiunile făcute lui Avraam, Moise şi David nu vor fi împlinite dacă întreaga naţiune era ştearsă. Prin urmare, el era încrezător că Dumnezeu va acţiona spre binele lor. El a nădăjduit că Dumnezeu va lucra prin Estera datorită poziţiei sale unice.

Mardoheu i-a adus aminte Esterei că dacă ea nu va încerca să înlăture această teribilă calamitate, ea cu siguranţă va muri, chiar dacă ea era membră a familiei regale. Dacă puterea lui Haman era suficient de mare pentru a ajunge în palatul regal şi a o executa pe regină nu se spune. Mardoheu pur şi simplu a plantat ideea în mintea Esterei că ea va muri dacă nu va acţiona. Prin urmare moartea poruncită de rege pentru intrarea în prezenţa sa nu ar fi mai rea decât a aştepta şi a face faţă morţii de mâna lui Haman.

4:15-17 – „Estera” a înţeles bine situaţia. În încheierea răspunsului său dat lui Mardoheu, ea a spus, „dacă va fi să pier, voi pieri”. Deci ea a decis să împlinească dorinţele lui Mardoheu de a „intra la împărat”, chiar şi dacă aceasta ar fi însemnat moartea ei. În această secţiune, ca şi peste tot în carte, Estera şi Mardoheu sunt văzuţi ca mari patrioţi spre binele naţiunii Evreieşti, dar nu sunt prezentaţi ca oameni religioşi, ca alţii din Vechiul Testament care s-au încrezut total în Domnul. Nu se spune nimic despre rugăciunea Esterei (cu toate că mulţi comentatori spun că postul ei înseamnă că şi ea s-a rugat). Ea pur şi simplu l-a instruit pe Mardoheu să strângă „pe toţi iudeii care se află în Susa şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi, nici să beţi, trei zile”, aşa cum vor face şi ea şi „slujnicele” sale.

---

[1] Despre cât de repede a fost expediat acest decret vezi comentariile pe 1:22