Desavarsit in Hristos – Coloseni cap. 3

7 Aprilie 2008

Capitolul 3

Preocuparea noastră principală

Coloseni 3:1

„Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu.“ (Coloseni 3:1)

Scrisoarea lui Pavel către Coloseni se împarte aproape în două, prima jumătate fiind doctrinară şi a doua practică. Scopul lui Pavel în această scrisoare, aşa cum am văzut în mod repetat, este acela de a arăta că Hristos este pre-eminent – că El este primul şi pe primul loc în toate lucrurile – şi că viaţa fiecărui creştin ar trebui să reflecte acest adevăr. Eugene Peterson parafrazează cuvintele lui Pavel în felul următor: „Deci dacă eşti serios în ceea ce priveşte trăirea acestei noi vieţi înviată cu Hristos, acţionează ca atare. Urmăreşte lucrurile peste care Hristos dirijează”. Pentru că noi suntem înrădăcinaţi în El, vii în El, ascunşi în El şi desăvârşiţi în El, noi trebuie să trăim pentru El.

Trăirea pentru Hristos este tema pe care Pavel o dezvoltă acum când începe acest al treilea capitol şi el discută în termenii relaţiilor. Mai întâi, relaţia noastră cu Hristos, a doua, relaţia cu biserica locală, a treia, relaţia cu familia, a patra, relaţia cu propria noastră muncă zilnică şi a cincea, relaţia cu necredincioşii. S-a spus că „Preocuparea centrală a fiecărui creştin este aceea de a menţine relaţia sa cu Hristos”. Dacă această relaţie nu este păstrată intactă, atunci este imposibil ca alte relaţii să aibă succes.

Învăţătura de a-şi lega inima de lucrurile de sus, unde stă Hristos, este bazată pe faptul că noi am fost înviaţi împreună cu El. Gândeşte-te ce înseamnă aceasta: nouă ni s-a asigurat o relaţie cu Hristos, care este la dreapta lui Dumnezeu. Şi noi ar trebui să urmărim această relaţie rămânând credincioşi lui Hristos, care este centrul şi sursa întregii noastre bucurii. Un creştin este cineva care, într-un sens, locuieşte în două locuri de odată; în rezidenţa pământească şi în Hristos. Întrebarea pe care ar trebui s-o punem este aceasta: Unde ne simţim noi cel mai mult acasă?

8 Aprilie 2008

Acasă în locurile cereşti

Coloseni 2:2-3

„Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.“ (Coloseni 3:3)

Relaţia noastră cu Hristos modelează toate celelalte relaţii – relaţiile noastre cu prietenii şi cunoştinţe, relaţiile noastre de muncă, căsătoria noastră, totul. Este atât de important să prindem acest adevăr încât Pavel îşi continuă tema şi în al doilea verset. Nu treceţi prin viaţă uitându-vă în jos sau uitându-vă numai la lucrurile din faţa voastră, spune el. „Uitaţi-vă în sus şi fiţi atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul lui Hristos – acela este locul unde are loc acţiunea. Vedeţi lucrurile din perspectiva Lui” (Eugene Petersen, The Messager).

Spre deosebire de alte lumi religioase, credinţa creştină nu are nici un centru geografic. Iudaismul se focalizează asupra Ierusalimului şi Islamul asupra Meccăi. Cu toate acestea, credinţa creştină se focalizează asupra cerului, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Fără a fi „din altă lume” şi fără a ne ignora responsabilităţile aici pe pământ, căutăm lucrurile care sunt dincolo de pământ. Noi am murit în Hristos şi acum ne bucurăm de o nouă viaţă – o viaţă care este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. De ce „ascunsă”? Unirea care există între Hristos şi poporul Său este ascunsă de ochii bărbaţilor şi a femeilor din lumea aceasta. Cu toate că ei ne văd îndeplinindu-ne îndatoririle, ei nu sunt conştienţi că puterea prin care noi trăim şi puterea prin care ne punem în practică credinţa sunt extrase din Dumnezeu. Dar credincioşii pot doar să treacă prin viaţa aceasta în timp ce în mod zilnic privesc în sus prin rugăciune şi fac disponibile pentru ei chiar resursele care sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu.

Un bătrân înţelept a fost întrebat odată de un alt credincios, „Unde trăieşti?” Cu o tragere din ochi el a dat cartea sa de vizită celui care întreba şi a spus, „Acesta este locul unde este rezidenţa mea, dar dacă cu adevărat vrei să ştii unde trăiesc – Eu trăiesc în Hristos”.

9 Aprilie 2008

Ce zi va fi aceea!

Coloseni 3:4

„Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.“ (Coloseni 3:4)

Gândul pe care l-a dezvoltat Pavel în primul verset al acestui capitol este acum complectat. Va răsări ziua în care Hristos, căruia noi ne închinăm deşi nu îl vedem, va fi revelat lumii în toată gloria Sa. Dacă ar fi să parafrazăm versetul, el ar suna cam aşa: „Când Hristos, adevărata voastră viaţă, se va arăta din nou în lume, în mod fizic şi vizibil, voi, care sunteţi poporul Său, veţi fi la fel de glorioşi precum este El”. Ce zi va fi aceea!

Îmi amintesc de când era copil, în ţinuturile native din Wales, cum mergeam prin gurile de puţuri de la minele locale pentru a-i asculta pe mineri cântând, în timp ce ieşeau la suprafaţă după o zi de muncă. În timp ce cuşca îi aduce sus, ei uneori cântau corul imnului cântat de Charles H. Gabriel:

„O, aceea zi va fi slavă pentru mine,

Slavă pentru mine, slavă pentru mine,

Atunci când, prin harul Său eu voi privi la faţa Lui,

Atunci va fi slavă, va fi slavă pentru mine”.

Cu toate că de obicei numai o mână de creştini începeau corul, toţi ceilalţi se alăturau cântări. Bărbaţilor din Wales, după cum ştiţi, le place să cânte. Deseori, în timp ce cântau, începeau să curgă lacrimi pe feţele lor înnegrite de cărbune, lăsând urme albe. Acum, de câte ori ajung la acest verset din Coloseni, gândul meu se duce înapoi la acele coruri şi al acele amintiri din copilărie.

Când Hristos va reveni, nu numai că slava Sa se va revela; va fi şi slavă pentru mine. Şi pentru tine, dacă îi vei aparţine Lui.

10 Aprilie 2008

O fabrică de idoli

Coloseni 3:5-6

„De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.“ (Coloseni 3:5)

Odată ce şi-a îndemnat cititorii să îşi lege inimile de lucrurile care sunt sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu, acum, Pavel îi invită să-şi cerceteze inimile. Adevărul argumentului său este irezistibil: dacă Hristos este viaţa ta, atunci aceasta înseamnă a da la moarte toate lucrurile care au legătură cu calea morţii – imoralitatea sexuală, necurăţia, poftele, dorinţele rele şi lăcomia. A ne lega inimile de lucrurile de sus şi a ne cerceta inimile în legătură cu acele lucruri care împiedică viaţa lui Hristos să curgă prin noi, merg mână în mână.

Trebuie spus că unii creştini sunt împotriva oricărei forme de auto-examinare. Ei cred că auto-examinarea ar fi o practică negativă. Concentraţi-vă asupra lui Hristos, sfătuiesc ei, şi lucrurile păcătoase vor pleca de bună voie. Dar expresia „omorâţi” sugerează ceva ce trebuie făcut pentru a ne curăţa de răul care locuieşte în inimile noastre, şi lucrul acela este ceva ce trebuie să fie făcut de noi – desigur, folosind puterea care vin de la Isus Hristos.

Chiar şi dacă suntem creştini şi am fost izbăviţi de puterea păcatului, aceasta nu înseamnă, aşa cum am văzut deja, că rădăcinile păcatului au fost îndepărtate din inimile noastre şi că nici odată nu ne vor mai crea din nou necaz. Sunt unii care cred că noi putem avea o asemenea experienţă cu Dumnezeu încât păcatul este complet eradicat şi atingem o stare pe care ei o descriu ca „perfecţiunea fără păcat”. Eu însumi nu împărtăşesc această părere. Chiar după mai multe decade de urmare a lui Hristos şi de a fi conştient de lucrarea Duhului Sfânt în viaţa mea, eu sunt conştient că inima mea are posibilitatea de a deveni o fabrică de idoli. Acesta este motivul pentru care, pe lângă faptul că îmi leg afecţiunile de lucrurile de sus, eu trebuie să-mi cercetez inima. Una decurge din cealaltă.

11 Aprilie 2008

„Eu sunt pentru aceasta, aici acum”

Coloseni 3:6-7

„Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.“ (Coloseni 3:6)

S-a spus că imperativele lui Pavel sunt totdeauna susţinute de stimulente. Cu alte cuvinte, Pavel nu numai că ne prezintă standardele cele mai înalte, dar ne asigură şi stimulente care ne încurajează să ajungem la ele. În v. 4 el ne oferă un stimulent al arătării lui Hristos, şi dacă acela nu este destul, el ataşează imperativului său un alt fel de stimulent, că adică „mânia sfântă a lui Dumnezeu vine peste cei care refuză să-l asculte pe El” (Philips).

Desigur, apostolul vorbeşte aici nu despre cei care păcătuiesc şi îşi mărturisesc păcatele, ci despre cei care continuă în păcat. Cei care păcătuiesc şi strigă la Dumnezeu cu pocăinţă sunt imediat iertaţi şi restauraţi. Mai mult, dovedind că ei sunt deschişi faţă de Dumnezeu, ei vor primi puterea de care au nevoie pentru a merge mai departe şi să nu mai păcătuiască încă odată în acelaşi fel. Dar pentru cei care continuă în lucrurile păcatului este cu totul altfel. Versiunea NIV Study Bible spune în comentariul ei pe acest text, „În mod neschimbător Dumnezeu este împotriva păcatului şi în mod invariabil se va asigura că el este în mod drept pedepsit”. Dar când? Textul nu vorbeşte despre judecata care va veni la sfârşitul vremurilor, ci despre judecata pe care Dumnezeu o împarte atunci când încă noi suntem aici pe pământ.

Hai să recunoaştem, deseori Dumnezeu nu pare să se grăbească să judece. De câte ori credincioşii au comis păcat, nu s-au pocăit şi şi-au zis lor înşişi, „Oh, lucrul acela pe care l-am făcut a fost teribil. Mă simt rău pentru asta” dar se pare că nimic nu s-a întâmplat? Adevărul este că judecăţile lui Dumnezeu sunt deseori în tăcere – ceva moare în interiorul nostru atunci când continuăm în păcat. Noi devenim tot mai puţin o persoană. Creativitatea noastră se ofileşte zelul nostru pentru viaţă este erodat de vinovăţie, abilitatea noastră de a sta în picioare în stres este redusă. Lucrul cel mai rău în legătură cu păcatul este să fii cel care a păcătuit.

12 Aprilie 2008

„Viaţa este decizie”

Coloseni 3:7-10

„Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură.“ (Coloseni 3:8)

Din aceste versete este clar că Pavel merge mai departe pentru a analiza relaţiile creştinilor unul cu celălalt în biserică. Fiecare din cele 6 păcate menţionate aici – mânie, vrăjmăşie, răutate, clevetire, vorbele ruşinoase, minciuna  - au potenţialul de a distruge relaţiile. Această listă de păcate nu este una care a adunat-o din aer; fiecare din aceste păcate fac ca relaţiile armonioase să fie imposibile. Ce grup urât de cuvinte sunt acestea.

Aceste lucruri s-ar putea să fi fost parte din modul nostru de viaţă înainte de convertirea noastră, spune apostolul, dar ele nu ar trebui să fie practicate de cei care aparţin lui Hristos. Într-adevăr, el ne spune în v. 8 să ne curăţim de aceste practici necreştine. Fără îndoială că mulţi creştini vor reacţiona zicând, „Uşor de spus, greu de făcut”. Deci cum să scăpăm de mânie, vrăjmăşie, răutate, clevetire, vorbele ruşinoase, minciună? Ne oprim din a mai avea ceva de a face cu ele.

Dă-mi voie să extind această ultimă afirmaţie pentru că pentru unii ea ar putea suna ca o îndemnare fără explicaţie. „Viaţa”, a spus un filozof, „este decizie”. Noi putem decide să fim mânioşi sau să nu fim mânioşi, să minţim sau să nu minţim, să folosim clevetirea sau să nu o folosim. Este o prostie să credem că aceste lucruri doar curg din noi după propria lor voie. Înainte ca mânia şi clevetirea să iasă din gură, tu ai un moment de alegere – să le spui sau să nu le spui. Momentul alegerii s-ar putea să fie numai o secundă – chiar un frântură de secundă – dar el este acolo oricum.

Dacă vieţile noastre sunt sub domnia lui Hristos atunci şi deciziile vor fi luate sub conducerea Lui. Deci este doar o problemă de putere a voinţei. Tu trebuie să decizi, „Nu o să mai fac asta”. Tu asiguri voinţa – El va asigura puterea.

13 Aprilie 2008

Carta egalităţii

Coloseni 3:11

„Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.“ (Coloseni 3:11)

În prezent analizăm învăţătura lui Pavel despre relaţii. După ce a vorbit despre relaţia creştinului cu Hristos (3:1-4), acum el vorbeşte despre relaţia pe care creştinii o au unii cu alţii în biserică.

Astăzi trăim într-o eră a căutării după egalitatea de şanse pentru toţi, totuşi versetul pe care l-am citi astăzi, scris cu atâta vreme în urmă, este carta egalităţii. Nimic din ceea ce este astăzi nu se poate compara cu el. Ascultă: „Aici [în noua natură a celor care formează Biserica lui Hristos] nu mai este nici grec, nici Iudeu [nici o distincţie rasială], nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur [nici o distincţie religioasă], nici barbar, nici scit [popoare cunoscute pentru brutalitatea lor], nici rob, nici slobod [nici o distincţie socială, economică sau culturală]…“. Galateni 3:28 adaugă, „nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască [nici o distincţie sexuală]”. Cuvintele „Aici nu mai este nici grec, nici iudeu” ar putea fi traduse, „Aici nu mai poate exista nici un Grec sau un Iudeu”. Aceasta clarifică domeniul. Chiar nu poate exista nici o distincţie în Hristos. Dacă păstrezi distincţiile, atunci tu nu poţi fi în Hristos. Tu eşti guvernat de altceva. Egalitatea în Biserica lui Hristos nu este artificială – o declaraţie scrisă a drepturilor care nu valorează mai mult decât hârtia pe care este scrisă – ea este reală.

Apoi observaţi şi cuvintele „ci Hristos este totul şi în toţi”. Ceea ce Pavel a vrut să spună este aceasta: Hristos este tot ceea ce contează. Dacă Hristos devine totul în toţi pentru noi, noi nu mai putem rămâne oamenii care am fost. Mai mult, fiecare devine totul în toţi şi pentru că noi realizăm că Hristos locuieşte şi în ei. De ce este biserica atât de ezitantă în a arăta lumii cum arată o societate fără clase, fără rase? Eu mă tem că poate exista doar un singur răspuns: Hristos nu este totul în toţi.

14 Aprilie 2008

„Salopete sau îmbrăcăminte de seară”

Coloseni 3:12-14

„Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare.“ (Coloseni 3:12)

În mod uimitor, Pavel, aici, ia descrierile caracteristice ale lui Israel şi le aplică la biserică: „ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi”. Dar este ceva mai mult: calităţile pe care el le impune asupra Creştinilor din Colose sunt chiar calităţile pe care Israelul antic a ajuns să le recunoască în modul lui Dumnezeu de lucru cu ei: ”îndurare… bunătate…, smerenie…, blândeţe…, îndelungă răbdare”. Nu există nici timpul şi nici spaţiul pentru a identifica textele din Vechiul Testament care se leagă de aceste adevăruri, dar credeţi-mă, ele sunt în scripturi. Motivul pentru care Dumnezeu a ales poporul lui Israel a fost acela că El a vrut ca ei să reflecte faţă de alte naţiuni modul în care Dumnezeu s-a relaţionat cu ei. Ei trebuiau să fie „vitrina” Sa, ca să zicem aşa, prin care naţiunile Neamurilor puteau privi în interior şi să vadă binecuvântările care vin peste cei care îl slujesc pe Domnul.

Aşa cum ştim, Israel a falimentat într-un mod mizerabil în această privinţă, dar nădejdea şi rugăciunea lui Pavel este că biserica din Colose – parte a noului Israel al lui Dumnezeu – va trata pe alţii aşa cum Dumnezeu în Hristos i-a tratat pe ei. Cum se poate întâmpla aceasta? Mai întâi, prin a fi atenţi unii faţă de alţii – în ciuda tuturor provocărilor – şi iertându-se unul pe altul. „Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi” (v. 13). Acesta este modul în care Domnul acţionează faţă de tine, spune Pavel, şi deci este corect ca tu să-i urmezi exemplul.

Versetul 14 este unul din textele mele cele mai preferate: „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii”. „Dragostea” s-a spus, „este o culoare care poate fi purtată cu orice – salopete sau îmbrăcăminte de seară”. Sau gândeşte-te ca la un fel de manta, dacă vă place, îmbrăcăminte care acoperă toate virtuţile. Aceasta aduce armonie în orice loc unde lipseşte armonie. Dragostea este îmbrăcămintea pe care lumea o vede. Toate celelalte virtuţi sunt hainele de corp.

15 Aprilie 2008

Fiecare biserică un cer?

Coloseni 3:15

„Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.“ (Coloseni 3:15)

S-ar putea să-ţi aduci aminte că într-o altă zi am citat afirmaţia „Un text scos din context, repede devine un pretext”. Poate nici un alt verset din Noul Testament nu fost smuls din contextul lui mai frecvent decât a fost acesta. O interpretarea a acestui verset pe care eu am auzit-o este aceasta: dacă nu ai un duh tulburat atunci aceasta este o indicaţie că tu umbli în voia perfectă a lui Dumnezeu. Dar există unii creştini a căror conştiinţe sunt atât de împietrite încât ei sunt aproape insensibili la insistenţele Duhului.

Alţii folosesc versetul pentru a învăţa că atunci când vrei să cunoşti voia lui Dumnezeu, imaginează-te pe tine însuţi trecând prin diferite opţiuni şi ceea care îşi aduce mai multă pace este ceea pe care ar trebui să o alegi. Desigur, există un anumit grad de adevăr în această afirmaţie, dar nu acest lucrul îl indică textul.

Pavel ne spune aici, că atunci când suntem sub domnia lui Hristos, rezultatul inevitabil al acestui fapt este acela că experimentăm pacea în relaţiile noastre. Ascultă din nou cuvintele acestui verset: „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup…” Fiecare adunare creştină poate fi un cer al păcii. Este trist că multe nu sunt. Am auzit odată un predicator spunând, când asemănăm biserica cu arca lui Noe, ele se aseamănă în aceea că „Dacă ea nu ar fi furtuna de afară, nu am putea să rămânem în picioare din cauza tensiunilor din interior”.

De pe altă parte, nu este puţin nerealist să te aştepţi ca creştini cu păreri diferite, diferite fundaluri şi diferite temperamente care să trăiască în armonie unii cu alţii? Unii cred că este aşa. Dar Pavel nu le-ar împărtăşi părerea. Când Hristos domneşte în inima credincioşilor, pacea va domni în aceea comunitate de credincioşi. Nimic nu poate fi mai simplu şi, totuşi, nimic nu este mai dificil.

16 Aprilie 2008

Recunoştinţă pentru har

Coloseni 3:16

„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.“ (Coloseni 3:16)

Un exerciţiu interesant este acela de a examina multele 3:16 din Noul Testament. Fără îndoială, eşti familiar cu Ioan 3:16 (Îmi imaginez că la-i învăţat cu inima), dar eşti familiar cu 1 Ioan 3:16? Uită-te şi vei vedea de ce este un verset pe care creştinii sunt mult mai ezitanţi în a-l memora. Versetul care este înaintea noastră astăzi este unul din cele mai minunate 3:16 din Noul Testament. Suntem învăţaţi să lăsăm Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în noi. Cuvântul „locuiască” (ενοικεω [enoikeo] în Greacă),aici, are înţelesul de rezidenţă permanentă, a fi acasă. Eugene Peterson îl parafrazează după cum urmează: „Fie ca cuvântul lui Hristos să aibă conducerea casei. Oferiţi-i belşug de loc în vieţile voastre”.

Cât este de minunat atunci când creştinii permit Cuvântului lui Dumnezeu să fie acasă în inimile lor, când ei îşi extrag susţinerea spirituală din Cuvântul lui Dumnezeu şi nu din alte lucruri, indiferent cât de încântătoare ar putea fi ele. Aceasta nu înseamnă că noi nu ne putem bucura de experienţele spirituale, ci că noi nu trebuie să le dăm voie să ne distragă de la atenţia care i-o acordăm Cuvântului. Ceea ce se spune aici este următorul lucru: Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să controleze, nu numai pe noi în mod personal, ci întreaga comunitate creştină şi toate lucrările bisericii locale. Aceasta înseamnă să locuiască în noi deplin în timp ce noi învăţăm, îndemnăm, consiliem şi aşa mai departe.

De asemenea Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie acela care ne va călăuzi în timp ce cântăm. Unora le place să facă distincţie între psalmi, cântări de laudă şi cântări duhovniceşti şi s-ar putea foarte bine ca ei să aibă dreptate. Cu toate acestea ceea ce Pavel a avut în minte aici nu este atât de mult diferitele tipuri de laudă şi închinare, ci conţinutul. Toate cântările pe care noi le cântăm în biserică ar trebui să fie consistente cu Cuvântul lui Dumnezeu – acesta este gândul său. O evanghelie a veştii bune trebuie să fie ecoul unor cântări de recunoştinţă – recunoştinţă pentru har.

17 Aprilie 2008

„Omul lui Isus Hristos”

Coloseni 3:17

„Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.“ (Coloseni 3:17)

În acest ultim verset al secţiunii care are de-a face cu relaţiile din biserică, Pavel se îndreaptă spre adevărul că tot ceea ce facem prin cuvânt şi faptă trebuie să fie făcut în Numele Domnului Isus. Apostolul a accentuat latura receptivă a faptului de a fi în Hristos, dar receptivitatea trebuie să se manifeste prin activitate. Noi trebuie să facem în aceeaşi măsură în care primim şi suntem. A fi se poate manifesta numai prin a face, şi a face are o caracteristică bine definită: „să faceţi totul în Numele Domnului Isus”. Tu trebuie să faci totul ca şi cum l-ai reprezenta pe El, tu trebuie să faci lucrul acela în Numele Lui, în locul Lui şi în Duhul Lui.

Dr. E. Stanley Jones ne-a povestit despre un moment în care amers cu bicicleta pe un drum de ţară din India şi  a auzit un băiat care era pastor de vaci şi îl anunţa pe altul din câmp, „Omul lui Isus Hristos trece pe alături”. El a spus că, atunci când a auzit acele cuvinte, a simţi că ar fi dorit să se dea jos de pe bicicletă şi să cadă în genunchi, în rugăciune, ca nu cumva să se întâmple ceva care să distrugă aprecierea băiatului din sat despre el ca „Omul lui Isus Hristos”.

Noi toţi ar trebui să fim poporul lui Isus Hristos – să facem totul în Numele Lui. Tot ceea ce facem trebuie să fie făcut pentru Hristos şi într-un mod asemănător cu al lui Hristos. Aşa cum cineva a enunţat lucrul acesta odată, „Noi suntem singura Biblie pe care unii oameni o vor citi”. Aceasta nu înseamnă ca noi să ne trăim vieţile în frică şi tremur că am putea spune sau face ceva care l-ar reprezenta greşit pe El. Noi nu trebuie să fim controlaţi de frică, ci de un duh de recunoştinţă: „…şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl”.

Cei care trec prin viaţă cu o atitudine de mulţumire faţă de Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui, curând vor ajunge să aprecieze ceea ce face El. Cu cât ne concentrăm mai mult asupra a cum este Dumnezeu, cu atât suntem eliberaţi de frică.

18 Aprilie 2008

Un cuvânt către soţii

Coloseni 3:18

„Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul.“ (Coloseni 3:18)

După ce s-a concentrat asupra relaţiei creştinului cu Hristos şi a relaţiei creştinului cu Biserica, acum Pavel preia tema relaţiei creştinului cu familia. El are un cuvânt pentru fiecare membru al familiei: pentru soţii este spunere, pentru soţi este dragoste şi înţelegere, pentru copii este ascultare. Mulţi creştini se apropie de aceste cuvinte într-un mod precaut şi le vede ca aparţinând mai mult creştinilor din cultura secolului întâi, decât comunităţii creştine contemporane. Hai să înţelegem ce învaţă Pavel aici, înainte de a încerca să o aplicăm la zilele noastre.

Mai întâi, se adresează soţiilor, îndemnându-le să se supună soţilor lor. Ce înseamnă pentru o soţie creştină să se supună? Înseamnă aceasta să facă tot ceea ce soţul ei îi cere? Eu nu cred aşa. Cum e cu situaţia în care un soţ îi cere soţiei sale să se angajeze în ceva cu care ea nu se simte confortabil pentru că ea ştie că lucrul acela este rău? Trebuie ea să asculte? Desigur că nu. Supunerea este o dispoziţie – o dispoziţie de a ceda în toate lucrurile care sunt bune. Ea nu trebuie văzută ca servilism sau ploconire – acelea sunt caracteristici negative. O femeie care practică supunerea Biblică va avea o puternică dorinţă pozitivă de a-şi susţine soţul în timp ce îşi împlineşte rolul său în familie. Unii pretind că învăţătura lui Pavel de aici contrazice ceea ce el spune în Galateni 3:28, unde este celebrată egalitatea bărbatului şi a femeii. Egalitatea şi supunerea, spun ei, nu pot coexista într-o relaţie. Dar ele pot. Hristos este egal cu Dumnezeu şi totuşi este în supunere faţă de El.

Înainte ca femeie să se poată supune soţului ei, ea trebuie mai întâi să fie supusă lui Dumnezeu. Fără supunere faţă de Dumnezeu, supunerea faţă de soţul tău nu se constituie ca un exerciţiu spiritual.

19 Aprilie 2008

Dragostea este…

Coloseni 3:19

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele.“ (Coloseni 3:19)

Tema despre care discutăm, în acest moment este probabil unul din subiectele cel mai contra-cultural pe care l-am atins vreodată – regulile Biblice care guvernează viaţa de familie. Un feminist creştin binecunoscut spune, „Mulţi soţi nu merită o soţie care manifestă un duh de supunere; ei confundă aceasta cu slăbiciunea şi o exploatează în avantajul lor”. Pavel are un cuvânt pentru asemenea soţi: „iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele”.

Este interesant că aici Pavel porunceşte dragostea ca şi cum el ştie că unul din cele mai uşoare lucruri din lume pentru un soţ să le spună soţiilor lor este, „Te iubesc”, dar apoi falimentează să-şi dovedească dragostea într-un mod practic. O femeie mi-a spus odată, „Cuvintele de despărţire a soţului meu atunci când merge la lucru sunt „Te iubesc”, dar apoi mă duc în baie şi găsesc aparatul de bărbierit aruncat, vana murdară şi prosoapele zăcând peste tot pe podea. Dacă el m-ar iubi cu adevărat, atunci el ara face curat după el”. Sunt de acord. Dragostea nu este numai ceva ce spui, dragostea este ceea ce faci.

Şi iată aici încă un test al dragostei. „nu ţineţi necaz pe ele”. Din nou, îmi place traducerea lui J.B. Philips aici, „Bărbaţilor, asiguraţi-vă că oferiţi soţiilor voastre multă dragoste şi simpatie; nu lăsaţi ca amărăciunea sau resentimentul să vă distrugă căsnicia”. Bărbaţii pot uneori acţiona într-o manieră care este greu de acceptat – chiar într-un fel tiranic. Să luăm următorul scenariu: o soţie falimentează în a satisface aşteptările soţului ei în ceea ce priveşte o soţie supusă, deci el se întoarce spre ea cu duritate şi spune, „Cuvântul lui Dumnezeu îţi spune că trebuie te supui”. Prin aceea acţiune el a violat legea dragostei. El s-a gândit mai mult la sine decât la bunăstarea soţiei lui. Nu problema soţiei lui este ceea de care el trebuie să se preocupe, ci propria lui problemă.

20 Aprilie 2008

Cum să slujim Domnului

Coloseni 3:20

„Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.“ (Coloseni 3:20)

Poate tu ai fi vrut ca Pavel să fi dezvoltat mai complet subiectul relaţiilor din casă. Dick Lucas spune, „Este îndrăzneţ să rezumi relaţiile complexe într-un registru atât de scurt”. Cu toate acestea, Pavel afirmă principiile de bază şi cu toate că ele ar putea să fie scurte, ele sunt cu certitudine la subiect. Acum el ajunge la copii – este evident că copiii care au atins vârsta înţelegerii – şi le spune că şi ei trebuie să vină sub domnia lui Hristos.

Într-o anumită ocazie, o familie cu un fiu tânăr, de 12 ani, au venit la mine. Cu toate că băiatul şi-a dat viaţa lui Isus Hristos, el a fost într-un fel revoltat faţă de părinţii lui. Este evident că el îl iubea pe Domnul şi în timp ce vorbeam despre credinţa creştină şi despre ceea ce el dorea să facă cu viaţa lui, el mi-a spus că lui i-ar plăcea să lucreze în domeniul jurnalismului creştin. Eu l-am întrebat dacă ar fi interesat să ştie care este modul în care el îşi putea exprima dorinţa de a sluji pe Domnul Isus la momentul prezent – şi el a dat din cap în semn de aprobare. Deci i-am citit textul nostru de astăzi din traducerea J.B. Philips: „În ce vă priveşte pe voi copii, datoria voastră este să ascultaţi de părinţii voştri, pentru că la vârsta voastră este unul din cele mai bune lucruri pe care le poţi face pentru a-ţi arăta dragostea faţă de Domnul”. Băiatul a prins gândul acestui verset, şi ne-am rugat împreună. Mai târziu părinţii lui mi-au spus că transformarea ulterioară din el a fost remarcabilă. El lucrează acum peste ocean pentru Domnul, nu ca un jurnalist, ci ca un predicator al evangheliei.

Neascultarea şi lipsa de respect arătată de tineri sunt trăsături înspăimântătoare a acestei perioade. Eu văd puţină nădejde pentru familiile viitorului dacă ele nu vin sub domnia lui Hristos.

21 Aprilie 2008

Probleme taţilor?

Coloseni 3:21

„Părinţilor [Taţilor], nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.“ (Coloseni 3:21)

Aici avem două faţete ale fiecărei relaţii şi în versetul pe care îl avem înainte acum, Pavel arată că nu toate drepturile sunt pe o faţetă şi îndatoririle pe alta. Şi taţii au responsabilităţi faţă de copii – să nu-i „corecteze prea dur, altfel ei vor creşte simţindu-se inferiori şi frustraţi” (Philips).

Cuvintele lui Pavel, din acest verset, ridică întrebarea: De ce nu sunt mamele incluse în această instruire? Am gândit mult şi profund la aceasta şi aceasta este convingerea mea, bazată pe ani de reflecţie şi consiliere, că în general taţii au tendinţa de a fi mai duri cu copii lor decât mamele. Un psiholog creştin spune, „În spatele celor mai multe probleme ale copiilor, vei găsi o problemă a tatălui”. Desigur, el vorbea în termeni generali, pentru că noi toţi, sunt sigur, cunoaştem copii cu cei mai buni părinţi care, în ciuda dragostei, au ajuns să fie rătăciţi. Cu toate acestea, eu cred că statisticile vor susţine afirmaţia că taţii au tendinţa de a se năpusti mult mai dur asupra copiilor lor decât mamele.

Ascultă ceea ce spune Pavel aici încă odată: „Părinţilor [Taţilor], nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea”. Dând buzna peste copii le striveşti spiritele de sensibilitate. Nu este bine ca un tată să se plângă că copilul său nu este la fel de tare şi încrezător în sine precum el este, dacă el îşi foloseşte puterea pentru strivi egoul fragil al copilului în loc să-l dezvolte. Criticismul neîncetat, pedeapsa aspră, aşteptările nerealiste vor avea efectul lor pe termen lung. Mare parte din motivul pentru care un copil este timid, plin de frică şi afectat de sentimente adânci de inferioritate şi vină este acela că şi-a dezvoltat acele caracteristici nu atât de mult prin natură cât prin educaţie. Domnia lui Hristos se aplică la fel de mult la taţi ca şi la oricine altcineva.

22 Aprilie 2008

Liber – în interior

Coloseni 3:22-24

„Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul.“ (Coloseni 3:22)

Ajungem acum la secţiunea unde Pavel vorbeşte despre relaţia creştinului cu munca. Învăţăturii lui Pavel faţă de slavi, de a asculta de stăpânii lor pământeşti în tot ceea ce are, în vremurile mult mai recente, i s-au adus multe critici. Un critic are următorul lucru de spus: „Nu pot să nu mă simt dezamăgit de faptul că Pavel nu şi-a folosit influenţa pentru a chema la o schimbare socială în ceea ce priveşte subiectul dureros al sclaviei”. Un altul comentează, „Învăţătura sa ca sclavii să-şi asculte stăpânii îi pune la nivelul copilăriei pentru totdeauna”.

Trebuie să mărturisesc că în vremea de început a vieţii mele creştine am avut tendinţa de a vedea învăţăturile lui Pavel ca apăsând chiar mai tare jugului robiei peste cei care erau sclavi. Cu toate acestea, curând am ajuns să văd că Pavel scria, nu liderilor societăţii, ci bisericii. Dacă Pavel le-ar fi spus sclavilor să se revolte, aceasta ar fi împiedicat evanghelia, în loc să o ajute. Adevărurile pe care le-a prezentat el în aceste scrisori au dus în final la abolirea sclaviei, chiar dacă cu câteva secole mai târziu.

Din moment ce Pavel nu a putut rezolva problema pe orizontală, el s-a concentrat pe a o rezolva pe verticală. El îi îndeamnă pe sclavi să se concentreze asupra faptului că ei lucrează pentru Domnul şi nu pentru oameni. Această schimbare de perspectivă, a crezut Pavel, îi va ajuta să găsească libertatea interioară. Sclavii păgâni ar putea asculta din frică de stăpânii lor, dar sclavii creştini pot asculta dintr-un alt motiv: să facă aceasta din reverenţă faţă de Domnul. Şi el le-a reamintit despre răsplata pe care o vor primi – moştenirea divină. Pavel nu a putut să dea sclavilor din vremea sa un statut de libertate, dar cu certitudine le-a arătat cum să fie liberi în interior.

23 Aprilie 2008

Un punct de discuţie fierbinte

Coloseni 3:25 – 4:1

„Stăpânilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpân în cer.“ (Coloseni 4:1)

Diviziunile impuse atunci când Biblia a fost împărţită în capitole sugerează că sfătuirea lui Pavel faţă de stăpânii de sclavi nu începe până la începutul capitolului 4. Dar este dificil să citeşti ultimele versete din capitolul 3 fără să simţi că Pavel a avut în minte nu numai sclavi creştini, ci şi pe stăpânii lor creştini.

Încă odată (4:1), Pavel prezintă cealaltă faţă a problemei şi, odată ce s-a adresat sclavilor, el are un cuvânt pentru stăpânii lor. Cine făceau greşeala cea mai mare, sclavii care nu lucrau aşa cum ar trebui sau stăpânii care nu apreciază şi nu le dă o răsplată corectă? Acesta trebuie să fi fost un gând nou pentru stăpânii de sclavi că ei ar trebui să arate consideraţie faţă de sclavi, şi îmi pot imagina că aceasta a devenit un subiect de discuţie fierbinte din piaţa de sclavi. Aţi observat cât de des este menţionat cuvântul „Domn” (sau „Stăpân”) în versetele care au de a face cu sclavia? De cinci ori. „Ridicaţi-vă privirea şi vedeţi pe Domnul ca stăpânul vostru”, spune Pavel sclavilor. Şi, stăpânilor de sclavi, el le spune acelaşi lucru: „Nu uita nici un moment că şi tu slujeşti pe Stăpânul – Dumnezeu din cer” (Eugene Petersen, The Message). Exact aşa cum Hristos a arătat nepărtinire în modul în care a lucrat cu cei care erau stăpâni, la fel şi ei, ca răspuns, trebuie să manifeste nepărtinire în modul de lucru cu sclavii lor.

Acum, că am trecut în revistă învăţătura lui Pavel despre subiectul sclaviei (deşi foarte scurt), sunteţi de acord că Pavel a făcut lucrul corect atunci când nu a chemat la abolirea sclaviei? Cu toate acestea, el a aşezat principiile de bază care mai târziu au condus pe bărbaţi ca William Wilberforce la cruciade care să facă pe bărbaţi, femei şi copii liberi. Armele pe care Pavel le-a confecţionat cu sute de ani în urmă, au ajutat la dobândirea victoriei.