CALATORIA SPIRITUALA (1-3 I)

NATURA CĂLĂTORIEI SPIRITUALE

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.“ (2 Corinteni 3:18)

De Selwyn Hughes

1 Ianuarie 2008

INTRODUCERE

Ucenicie Divină

2 Corinteni 3:1-18

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.“ (2 Corinteni 3:18)

La începutul acestui nou an vom medita împreună la natura călătoriei spirituale pe care o facem, şi vom explora care sunt lucrurile implicate în mişcarea noastră înspre Dumnezeu. Dacă mi s-ar fi cerut să mă gândesc la acest subiect în anii de început ai lucrării mele, eu aş fi spus că această călătorie spirituală este diferită pentru fiecare. Eu chiar aş fi argumentat că Duhul Sfânt conduce fiecare individ într-un fel care se potriveşte cel mai bine personalităţii lui sau a ei şi aş fi concluzionat că nu există o metodă sau o strategie pe care Duhul Sfânt le foloseşte în modul Său de lucru cu oamenii. Cu toate acestea, după o umblare cu Hristos timp de 60 de ani – din care mare parte a timpului am fost un lucrător şi un consilier – am ajuns să văd lucrurile într-o lumină foarte diferită.

Cu toate că nu toţi călătoresc pe drumul uceniciei în acelaşi ritm, eu cred că există un tipar divin în acţiune. Cu alte cuvinte, în timp ce Duhul Sfânt respectă individualitatea noastră, pentru că fiecare persoană este diferită, există anumite stadii şi experienţe prin care noi toţi trebuie să trecem pentru ca formarea spirituală să aibă loc. Expresia „formarea spirituală” pur şi simplu înseamnă crearea de către Dumnezeu a imaginii lui Hristos în noi.

Apostolul Pavel, în Romani 8, spune, „Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.“ (Romani 8:29). Dumnezeu este atât de încântat de Isus încât El vrea să-l facă pe fiecare din noi ca El. Modul în care Dumnezeu lucrează în ce priveşte lucrarea de a produce chipul lui Hristos în noi, şi stadiile prin care prin care noi trebuie să trecem – stadii care sunt comune pentru noi toţi – acestea vom încerca să le descoperim acum când începem un alt an.

2 Ianuarie 2008

„Eşti mântuit?”

Luca 24:1-35

„Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24:32)

Vom începe prin a analiza viaţa creştină ca o călătorie. Unul din lucrurile pe care unii creştini nu vor să-l înţeleagă este acela că atunci când devenim urmaşi ai lui Isus Hristos noi tocmai am început o călătorie. Noi suntem mântuiţi atunci când, prin credinţă, primim mântuirea oferită de Dumnezeu celor care cred că Isus a fost jertfit pentru a purta pedeapsa meritată de noi. Dar a spune că suntem mântuiţi ar putea suna ca şi cum toată lucrarea ar fi fost făcută (şi într-un fel lucrul acesta este adevărat, desigur). Prin urmare, unii oameni cred că nu mai este nimic de făcut.

Un grup de creştini dintr-o biserică care privea straiele clericale ca fiind nepotrivite şi un semn al liberalismului răspândeau tratate evanghelice. În timp ce făceau aceasta, au văzut un lucrător care purta un guler clerical venind înspre ei. Unul dintre ei s-a îndreptat înspre el şi i-a zis, „Vă rog să mă scuzaţi, domnule, dar eşti tu mântuit?” Într-o clipeală din ochi slujitorul a răspuns, „Da şi nu. Dacă vrei să zici că sunt mântuit de pedeapsa păcatului, atunci răspunsul este da. Dacă vrei să zici că sunt mântuit de puterea păcatului, atunci răspunsul este nu. Puterea păcatului a fost în mare parte frântă în viaţa mea, dar tot mai există un lung drum de parcurs. Dacă vrei să zici că sunt mântuit de prezenţa păcatului, răspunsul este în modul cel mai hotărât nu. Aceasta este ceva eu aştept cu o anticipare plină de dor. Toate acestea ţi-au dat răspuns la întrebarea ta?” Tânărul s-a simţit cât se poate de umilit.

Există la unii credincioşi tendinţa de a vedea viaţa creştină în termenii realizării unei dedicări odată pentru totdeauna şi apoi urmarea anumitor obligaţii, cum ar fi rugăciunea regulată, citirea Bibliei şi a fi implicat în viaţa unei biserici. Este mult mai mult decât atât. Noi suntem într-o călătorie transformatoare care ne va duce înspre o mai adâncă înţelegere a Domnului.

3 Ianuarie 2008

„O evanghelie a administrării păcatului”

Romani 12:1-21

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.“ (Romani 12:2)

În cartea sa, The Divine Conspiracy (Consipraţia Divină) scriitorul şi profesorul creştin, Dallas Willard face comentarii legate de faptul că pentru mulţi creştini „Evanghelia curentă devine a evanghelie a administrării păcatului”. Cu alte cuvinte, creştinii au devenit preocupaţi de problema păcatului care continuă să apară în vieţile lor. Aceasta este o problemă importantă, desigur, dar există ceva mai mult decât atât în viaţa creştină. El observă că „Transformarea vieţii şi a caracterului nu este în nici un fel parte a mesajului răscumpărător”.

Profesorul John H. Westerhoff spune, „Nici un aspect la gândirii despre convertire nu este mai mult străin de… experienţa evanghelică decât acest accent pe convertirea ca un proces. Evanghelicii accentuează sentimentul şi o mişcare iniţială… Dar… convertirea este proces continu şi de o viaţă. Convertirile au loc start după start… până când întreaga personalitate, intelectul, sentimentele şi voinţa, va fi recreată de Dumnezeu.”

Am o mică dificultate în a înţelege modul în care Westerhodd foloseşte cuvântul „convertire”. Aşa cum văd eu, convertirea este intrarea în viaţa creştină, şi continuarea este sfinţirea. Desigur, se poate argumenta că sfinţirea este cu adevărat o continuare a convertirii, dar hai să nu pierdem accentul pe care acest scriitor îl pune pe faptul că în calitate de creştini noi ne-am îmbarcat într-o călătorie transformatoare în timpul căreia noi ar trebui să trecem de la un nivel de glorie la altul. Aşa cum o formulează Pavel în 2 Corinteni 3:18: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.“

Muzica buna / rea

SĂ FACEM DISTINCŢIE ÎNTRE MUZICA BUNĂ ŞI MUZICA REA

de John Mincy

Astăzi, muzica divide bisericile. Creştinii şi liderii bisericilor trebuie să înţeleagă problema fundamentală. Ce face ca ceva să fie bun sau rău? Răspunsul la această întrebare, pentru un creştin, este destul de simplu, caracterul lui Dumnezeu. Dacă ceva este în linie cu caracterul lui Dumnezeu, este bun. Dacă un lucru nu este în linie cu caracterul lui Dumnezeu, este rău. Dar, „Cum cunoaştem caracterul lui Dumnezeu?” Din nou răspunsul este simplu; El s-a revelat pe Sine pentru noi în Biblie.

Biblia listează lucruri care nu plac lui Dumnezeu, care sunt contrare caracterului Său, care sunt rele sau păcătoase. Galateni 5:19-21 spune, „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.“ Cuvintele subliniate au ceva în comun. Ele toate au de a face cu o anumită formă de sex ilicit.

Un lucru care include toate aceste păcate este muzica rock sau pop. Prin urmare, muzica rock este păcătoasă şi ar trebui evitată. Mulţi muzicieni rock afirmă cu onestitate că muzica rock este sex. Observaţi că vorbim de muzică, nu de texte. Există un mesaj în sunetele muzicii şi mesajul este sexul ilicit.

S-ar putea să întrebi, ce este în muzica rock care face din aceasta sunet senzual? Există câteva obiective cheie, elemente recognoscibile care sunt folosite pentru a obţine un sunet senzual. Kimberly Smith spune, „…există în muzică elemente care pot fi disecate şi evaluate, elemente care fac muzica fie non-carnală, fie carnală” (Litle Ears, pg. 40). Mulţi cântăreţi copiază stilul muzicienilor rock şi nu sunt conştienţi de ceea ce fac. Lor le place stilul, şi îşi modelează muzica după el. Alţii ştiu exact ce fac şi în mod intenţionat includ elemente pentru a produce sunete senzuale.

Primul element obiectiv este ritmul prea puternic. Adică, ritmul sau bătaia este dominantă în defavoarea melodiei şi a armoniei. Un alt element este plasarea greşită a bătăilor, deseori numită o extravaganţă. Acest ritm anormal provoacă mişcări senzuale ale trupului. Similar cu acesta este folosirea excesivă a sincopării. La acestea se adaugă repetiţia excesivă, volumul nesănătos, folosirea nepotrivită a coardelor disonante, şi intonaţia neglijentă în mod special prin vibrarea notei. Un alt element este folosirea nepotrivită a microfoanelor pentru a invada intimitatea ascultătorilor, cum ar fi şoptirea în urechile cuiva aşa cum numai soţul sau soţia ar trebui să o facă. Pentru un studiu mai larg despre aceste elemente senzuale şi mai multe detalii, vezi The Battle for Christian Music, de Tim Fisher; Music in the Balance, de Frank Garlock şi Kurt Woetzel; Measuring the Music, de John Makujina; şi Oh, Be Careful Little Ears; Let Those Who Have Ears to Hear; Music and Morals toate trei de Kimberly Smith.

Există multă muzică bună şi multă muzică rea şi tot ceea ce este între ele. Evaluarea muzicii poate fi uneori subiectivă, dar tocmai pentru că există o anumită subiectivitate nu înseamnă că nu poate exista nici o obiectivitate. Cei mai mulţi muzicieni, indiferent că sunt creştini sau necreştini (cu excepţia apărătorilor muzicii creştine contemporane), recunosc că elementele menţionate mai sus promovează senzualitate. Mare parte din muzică, testată prin prisma prezenţei sau absenţei acestor elemente, poate fi determinată ca fiind bună sau rea.

Dacă muzica este undeva între, atunci cel mai bun sfat vine de la Apostolul Pavel în Romani 14:19-23, „Aşadar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea şi zidirea noastră. Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate. Totuşi, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău. Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine. Dar cine se îndoieşte şi mănâncă, este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat“. Cu alte cuvinte, dacă ea este între sau îndoielnică, evit-o. Există, în lume, destul de multă muzică bună pentru a ţine toată viaţa. Dr. Monty Budahl, muzician de multă vreme la Maranatha Baptist Bible College, a spus că „trebuie să-ţi doreşti lucrul bun altfel nici un argument nu va face o persoană să-şi schimbe muzica”. Fie ca Domnul să ne ajute să vrem lucrul bun, muzica bună care este în linie cu caracterul Său.

SPIRITUALITATE

SPIRITUALITATE

de dr. Charles Wood

În timp ce fac o trecere în revistă a celor 42 de ani de lucrare ai mei în amvon, sunt convins că nu am fost orientat spre probleme şi că predicarea mea a fost cu adevărat una foarte Biblică, bazată pe o exegeză atentă a textului şi o dedicare profundă faţă de veracitatea şi suficienţa Cuvântului. Am fost un expozitor şi în mod frecvent am predicat serii de predici care au mers prin cărţile Bibliei sau în mod atent am dezvoltat anumite caractere ale Bibliei. Am încercat cu credincioşie să fac aplicaţii ale Cuvântului şi am căutat să mă asigur că aplicaţia era o deducţie cu credincioşie din pasaj şi în acord cu înţelesul său adevărat.

Am urmat acest tipar în toţi aceşti 42 de ani în biserica de aici. Oricum, în ciuda la toate acestea, aproape de încheierea lucrării mele aici, am descoperit – în mare parte spre disperarea mea – că un mare număr de oameni nu au ascultat nici un lucru pe care l-am spus, şi/sau că într-un fel am falimentat în a duce Cuvântul dincolo de înţelegerea lor intelectuală şi în practica vieţilor lor. Nu voi intra în mai multe detalii, dar lucrul interesant pentru mine a fost că cei mai mulţi dintre oamenii care au rezolvat într-un mod Biblic o perioadă de tulburare au fost oamenii care aveau rezerve în primul rând cu privire la caracterul bun al lucrurilor culturale. Am ajuns la concluzia că nu am făcut o treabă cu adevărat bună în ucenicizarea oamenilor, mulţi fiind dintre cei care erau creştini veterani care ar fi trebuit să fie dincolo de nevoia de disciplinare.

Oamenii voştri nu sunt aşa, nu-i aşa? Încearcă să faci o schimbare sau să introduci un program sau o politică pe care o parte destul de însemnată a membrilor tăi (în mod special membri mai în vârstă) fie nu sunt de acord, fie nu vor. Apoi retrage-te şi să vezi ce fac ei cu lucrurile pe care de fapt Biblia le menţionează, lucruri nesemnificative ca integritatea, bunătatea, facere de pace, răbdarea acuzelor false, iertarea, judecata, buna creştere, etc. Din observaţii personale, mie mi se pare că lipsa de ucenicizare în mişcarea mega-bisericilor duce la o lipsă generală de adâncime şi lipsa abilităţii de a face legătura dintre „credinţa dată o singură dată” şi viaţa de fiecare zi. În evanghelismul conservator şi în cel fundamentalist, lipsa ucenicizării duce la imoralitate şi faliment în aplicarea învăţăturii specifice a Cuvântului lui Dumnezeu la viaţa de fiecare zi (sau chiar la viaţa în Trupul lui Hristos, unde mie mi se pare, aceasta ar trebui să fie cel mai bine afişată).

Am fost preocupat cu privire la ceea ce eu am văzut ca o lipsă a ucenicizării în mişcarea mega-bisericilor şi am vorbit despre aceasta de câteva ori. Eu cred că aceasta s-a manifestat într-o măsură prin lipsa de adâncime în viaţă şi în general (mă gândesc că o ilustrare a acestui fapt ar putea fi faptul că mulţi oameni din mega-biserici se pare că au decis în anii din urmă într-un mod care spune că ei pun o valoare mai mare pe propriul potmoneu decât pe principiile lor creştine). Eu nu găsesc nici o bucurie în faptul că atât de mulţi oameni sunt jefuiţi de bucuria unei ucenicii adevărate şi în mare parte pentru că eu îmi văd propriile mele falimente prea clar, pentru a mă bucura că altcineva şi le recunoaşte pe ale lui.

Cu siguranţă, mega-bisericile au falimentat în acelaşi fel să ucenicizeze oamenii într-un aşa mod încât să producă creştini maturi care în mod real trăiesc o viaţă creştină. Dar, evanghelicii conservatori şi cei fundamentalişti au falimentat şi ei. În opinia mea, unele din cele mai mari falimente au fost în bisericile care au accentuat conformarea culturală şi au permis ca aceasta să fie considerată o adevărată spiritualitate fără ca vreodată să lucreze la omul din interior, atât de mult avut în vedere în Biblie. Dacă nu cumva eu nu pierd gândul Scripturii, maturitatea creştină este un proces ”din interior înspre exterior” în loc de ceva care poate fi sau este impus din exterior. Atunci există o întrebare colaterală: o persoană care nu are nici un interes în sau nu face nici un efort de vreun fel pentru a-şi împărtăşi credinţa cu alţii este cu adevărat ucenicizată şi/sau matură spiritual?